Ce fac când copilul fuge de lângă mine? Șapte soluții pentru părinți

Articol scris de Miruna Jovin, psiholog

Ajung pe marginea trotuarului și aștept să treacă mașina ca să pot traversa. Mă uit în jur și mă bucur de o zi de caldă de toamnă. Când deodată, din spate, copilul de mai devreme fuge pe lângă mine. Pun instinctiv mâna pe el și regret că am făcut-o pentru că eu nu ating copii străini fără să le cer lor sau în cel mai rău caz părinților permisiunea să o fac.

Din spate aleargă o mamă cu un alt bebeluș în sistem de purtare. Abia respiră și între respirații, vorbe și alergare spune ceva de genul ”Copilul a fugit de lângă mine”. Îi cer scuze că am atins atletul fără permisiune. Îmi spune, încă foarte agitată, că nu e nici o problemă. ”Fugarul” prins de mine se smulsese din mâinile ei și pe aici ți-e drumul.

Am fost și eu mama care să spună: ”Copilul fuge de lângă mine”. Știu cum e. Într-o fracțiune de secundă prind viteze neimaginate.

Când copilul fuge de lângă mine

Nu știu voi, dar eu am trecut prin toate stările. Am sfârșit prin a mă considera o mamă rea, care nu este capabilă să își țină copilul în siguranță. Aveam să aflu ceva mai târziu că copilul fuge de lângă părinte pentru că…fuga este o etapă normală în dezvoltare.

De ce copilul fuge de lângă tine

În jurul vârstei de 18 luni copiii se descoperă ca fiind persoane individuale. Omuleți de sine stătători cum îmi place mie să spun. Și tot cam atunci le place să și exploreze. Pentru că pot o vor face în pas alert, în nici un caz de plimbare lentă așa cum ne imaginăm noi sau mai vedem și prin filme. Este vârsta la care încep să își exploreze independența. Și sunt prea mici să înțeleagă la ce pericole se expun. Astea sunt date științifice, nu prea le putem schimba. Iar perioada asta durează cam doi ani. Evident că fiecare copil are ritmul său propriu.

Iată însă ce putem face pentru a rări până la dispariție astfel de comportamente:

Explică-i ce vrei să facă

Nu le spune că nu vrei să alerge. Spune-le că pot să o facă în locuri unde știi că sunt în siguranță. ”Vreau să te oprești când ajungi la bordură” a mers la noi. Sigur, se opreau și la borduri care nu presupuneau traversarea, dar mai bine așa decât deloc.

Când urli din toți rărunchii ”Stop” e posibil ca această sintagmă să nu însemne mai nimic pentru un copil de 2 ani. ”Nu mai fă nici un pas”, ”Oprește-te” sunt lucruri mult mai concrete pentru un copil așa de mic. Nu, nu e o garanție că te va asculta din prima, dar e o primă cărămidă la construcția care va face dintr-un copil alergător unul ascultător.

Educație prin joacă

Mai știți jocul ăla din copilăria noastră ”Unu, doi, trei la perete stop”? O variantă adaptată ar putea să fie distractivă chiar și pentru copiii mici. După o anumită secvență de mișcare copilul poate învăța să se oprească dacă aude un cuvânt sau o combinație. Nu e nevoie să folosim aceiași sintagmă. Poți să încerci cu ”Vine mașina”, ”Avem lumină roșie”, ”Bordură la orizont” și cam orice vă trece prin cap. ”Unicorn la mal” îmi vine acum în minte.

Asigură-te că aleargă suficient

Oricât de obosiți sunt părinți și oricât de cuminți copiii și unii și alții au nevoie de suficientă mișcare. Asigură-te că îi oferi copilului oportunitatea să alerge și să facă suficientă mișcare. În plus, creează-i oportunități să exploreze cât mai mult și cât mai în siguranță. Nevoia de mișcare a copilului este mare, mai mare decât energia de care dispune un părinte.

Vă puteți consola cu ideea că pe măsură ce crește va știi să se protejeze din ce în ce mai eficient și voi vă puteți odihni pe o bancă în parc sau puteți merge pe stradă în ritm normal de plimbare.

Atenția negativă este tot atenție

Momentele în care fuge nu trebuie să fie ocazii de a acorda atenție suplimentară. Da, sigur, când îți fuge din mână și îl găsești teafăr la marginea intersecției cu Baba Novac te vei bucura sau vei fi furioasă. Nu despre asta este vorba. Ci despre a-i acorda suficientă atenție și când nu face asta. De a te bucura cu el și când e calm, liniștit, un ”îngeraș” cum se spune.

Când copilul fuge nu uita să fii autentic

Să ridice mâna sus părintele care a stat zen când copilul fugea ca Usain Bolt spre intersecția aia unde sunt de obicei mașini, tramvaie, troilebuze și eventual și o ambulanță care trece în viteză. După ce a fugit și l-ai prins, adună-te și spune-i cum te-a făcut să te simți ceea ce tocmai s-a întâmplat. ”Când te văd că fugi sunt speriat. Mă tem pentru siguranța ta. Mă sperie să te văd fugind de lângă mine”.

Alege siguranța și când copilul fuge de lângă tine

Nimeni și nimic nu te împiedică să folosești căruciorul sau un sistem de purtare dacă ai nevoie să te deplasezi și vrei să știi că copilul este în siguranță. Cu calm și înțelegere îi poți explica copilului că siguranța și integritatea lui sunt mai importante decât orice altceva. Iar tu ca părinte pui asta pe primul loc. În plus, în măsura în care este posibil, poți rezolva treburi care presupun deplasări atunci când mai ai pe cineva care se poate ocupa de copil.

Când alergarea este mai multă decât explorare și independență

Nu vreau să vă panichez, dar uneori dorința continuă de a alerga iese din sfera dezvoltării normale a copilului. Dacă ți se pare că totuși copilul aleargă prea mult și nimic nu pare să fie suficient pentru a îl menține în siguranță poate că este util să iei legătura cu un specialist. Tulburarea de spectru autist și ADHD – ul pot avea ca manifestare dorința continuă de mișcare. E bine să știi dacă este și la voi acest caz. Pentru că atunci metodele de a păstra un copil în siguranță sunt diferite. Să fii informat înseamnă și să fii puternic.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.