Bursa de la București a atins maximul ultimilor 11 ani
Bursa de Valori București a atins luni 9.720 de puncte, o creștere de 32% de la începutul anului, acesta fiind maximul ultimilor 11 ani, potrivit Mediafax.
O valoarea mai mare a indicelui BET a fost atinsă, conform Ziarului Financiar, la 4 ianuarie 2008, respectiv 9.735 de puncte.
Dinamica pozitivă a indicelui în 2019 a fost determinată în principal de faptul că bursa a pornit la drum de la o bază de raportare foarte joasă, iar ulterior, pe fondul modificărilor OUG 114/2018 şi ca urmare a rezultatelor financiare îmbunătăţite a companiilor, investitorii au avut parte de cea mai bună perioadă de la criză încoace.
Magistrații Curții de Apel București au decis luni, definitiv, falimentul RADET, fiind menținută, astfel, decizia din primă instanță a Tribunalului București.
Curtea de Apel București a respins apelurile din dosar și a menținut decizia din primă instanță a Tribunalului București: RADET intră în faliment.
La scurt timp înainte de a fi pronunțată soluția, primarul Gabriela Firea a precizat că, indiferent dacă instanța decide sau nu falimentul RADET, bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură, deoarece Primăria a luat măsuri pentru a putea furniza agent termic.
Comentarii articol (0)