Noul cadru legal al prevenirii spălării banilor este reprezentat, începând din iulie 2019, de Legea nr. 129/2019, care a adus mai multe schimbări față de vechiul cadru legal.
Prin aceasta s-a stabilit că entitățile vizate de prevederile noi, printre care se numără băncile, notarii, avocații, contabilii și comercianții, trebuie să se conformeze până la 17 ianuarie 2020. „Entitățile raportoare se conformează obligațiilor ce le revin potrivit prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia”, scrie în actul normativ.
Astfel, firmele și specialiștii trebuie să se asigure că s-au conformat noilor dispoziții până azi, altfel vor risca amenzi consistente începând de mâine. Pentru persoanele fizice, amenzile pornesc de la 10.000 de lei și pot ajunge până la 150.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenzile pleacă de la cuantumurile pentru persoanele fizice, însă limitele maxime sunt mai mari cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată.
În cazurile foarte grave, limitele superioare ale amenzilor se pot majora cu 50.000 de lei pentru persoanele fizice și cu cinci milioane de lei pentru persoanele juridice. Pe deasupra, se pot aplica sancțiuni complementare și chiar pedepse cu închisoarea.
Măsuri de cunoaștere a clientelei
Printre obligațiile ce reies din noua lege a prevenirii spălării banilor (a căror încălcare poate fi sancționată) se numără, în primul rând, măsurile de cunoaștere a clientelei:
- aplicarea unor măsuri-standard de cunoaștere a clientelei, atât la stabilirea unei relații de afaceri, cât și în cazul tranzacțiilor ocazionale;
- aplicarea unor măsuri de cunoaștere a clientelei atât clienților noi, cât și clienților existenți, în funcție de risc;
- aplicarea unor măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei, atunci când există un risc sporit de spălare a banilor.
Se vede clar că măsurile de cunoaștere a clientelei se aplică în scop preventiv, prin analizarea riscului pe care relațiile de afaceri cu clienți sau cu potențiali clienți le au.
În concret, măsurile de cunoaștere a clientelei variază de la identificarea clientului și a beneficiarului din spatele unei tranzacții la analize mult mai detaliate ale tranzacțiilor, în special când clienții provin din țări care nu au implementat măsuri la fel de stricte pentru prevenirea spălării de bani și a finanțării terorismului, cum e cazul în România și Uniunea Europeană.
Având în vedere, însă, că diferite tranzacții implică grade diferite de risc, măsurile de cunoaștere a clientelei diferă în funcție de astfel de grade. Astfel, nu se vor aplica aceleași măsuri la tranzacții reduse, prin comparație cu tranzacții de zeci de mii de euro, de exemplu.
Atenție! Atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei, entitățile au obligația de a păstra în format letric sau electronic toate înregistrările obținute prin aplicarea acestor măsuri.
Alte măsuri necesare
Nu doar măsurile de cunoaștere a clientelei sunt necesare, în acest context. Entitățile vizate de Legea nr. 129/2019 mai trebuie să implementeze măsuri de:
- identificare a beneficiarilor reali;
- examinare a contextului și a scopului tuturor tranzacțiilor complexe și care au valori neobișnuit de mari sau al tuturor tipurilor neobișnuite de tranzacții care nu au un scop economic, comercial sau legal evident;
- să ducă la îndeplinire măsurile dispuse de autorități în urma controalelor;
- să raporteze către autorități tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 de euro.
Vestea bună aici e că există și obligații specifice, pentru entitățile vizate de Legea nr. 129/2019, care nu trebuie implementate încă. Acest lucru e valabil în privința obligațiilor de identificare și de declarare a beneficiarilor reali. Practic, acest lucru se va face de către entitățile obligate să se înregistreze la Registrul Comerțului prin depunerea unei declarații relevante în acest sens.
Însă termenul-limită pentru depunerea declarației este iulie 2020. Această dată vizează doar entitățile care existau la 21 iulie 2019, data intrării în vigoare a noii legi. Pentru cele fondate după, înregistrarea la Registrul Comerțului oricum nu e posibilă fără depunerea unei declarații prin care să fie arătat beneficiarul real.
Entitățile raportoare vizate de Legea nr. 129/2019 sunt:
- instituțiile financiare și de credit (inclusiv sucursalele din România ale instituțiilor străine);
- administratorii de fonduri de pensii private, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
- furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
- auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
- notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
- furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei de la punctele patru și cinci;
- agenții imobiliari;
- alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 de euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.
Redacția noastră a scris extensiv despre noua legislație a prevenirii spălării banilor. Printre altele, am tratat subiecte precum noile obligații de cunoaștere a clientelei, păstrarea documentelor impuse de noua lege, stabilirea măsurilor de cunoaștere în funcție de gradul de risc sau declararea beneficiarilor reali.
Comentarii articol (2)