Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunţat marţi că vânzările de autoturisme noi în Europa (UE plus ţările EFTA) au înregistrat o creştere de 8,6% în luna octombrie 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cea mai dinamică piaţă auto fiind cea din România, unde înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 58,1% în ritm anual, informează Agerpres, care citează Reuters.
Un număr de 1,214 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,083 milioane autoturisme înmatriculate în luna octombrie 2018.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în aproape toate statele UE, exceptând Ciprul şi Marea Britanie. Patru din cele cinci mari pieţe au înregistrat creşteri solide, în frunte cu Germania (12,7%), Franţa (8,7%), Italia (6,7%) şi Spania (6,3%), în timp ce în Marea Britanie s-a înregistrat un declin de 6,7%.
Euro depășește maximul istoric întregistrat luni. Cursul stabilit de BNR: 4,7759 lei/euro
Leul şi-a continuat marţi deprecierea, coborând cu 0,30 bani (0,06%) faţă de euro, astfel încât moneda europeană a atins un nou maxim istoric, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind 4,7759 lei/euro.
BNR a cotat luni euro la 4,7729 de lei, acesta fiind ultima cotaţie record. Pe piaţa interbancară moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7729 şi 4,7788 de lei pentru un euro.
Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,3145 lei, în scădere cu 0,14 de bani (-0,03%), faţă de cursul de luni, respectiv 4,3159 lei/dolar.
STUDIU. Mierea românească, un antibiotic mai puternic decât mierea de Manuka
Mierea românească este un antibiotic chiar mai puternic decât mierea Manuka, produsă în Noua Zeelandă și celebră în lume pentru calitățile sale antibacteriene. Comparația a fost făcută în laboratoare din România și Elveția. Pe baza acestor rezultate, doi cercetători din Oradea vor să producă un supliment alimentar pe bază de miere.
Mai multe tipuri de miere din România, Elveția și Noua Zeelandă au fost analizate în laboratoare din Oradea, Cluj Napoca și din Elveția. În studiu au fost folosite cele mai cunoscute bacterii: stafilococul auriu și E coli. Iar rezultatele arată că mierea românească are cele mai puternice proprietăți antibacteriene.
Comentarii articol (0)