Aplicația (SolDecont) "Informaţii privind soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare" este pusă la dispoziție de Fisc pe site-ul său oficial.
Prin ea, contribuabilii pot să vadă care e situația deconturilor depuse (formularul 300), folosindu-se de codul de identificare fiscală a contribuabilului, de luna și anul la care se referă decontul, precum și de suma cerută la rambursare - datele ce trebuie introduse pentru ca interogarea să dea rezultat.
Practic, aplicația arată dacă cererea a fost soluționată (comunică inclusiv numărul deciziei de rambursare), programarea plății ori dacă urmează să aibă loc un control al Fiscului (ca urmare a încadrării de risc fiscal), ocazie cu care se va soluționa cererea, potrivit contabililor.
Deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare se soluționează potrivit Ordinului ANAF nr. 3699/2015. Regula generală este că acestea se soluționează în funcție de gradul de risc fiscal pe care îl prezintă, astfel:
- în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mic - prin emiterea deciziei de rambursare a TVA;
- în cazul deconturilor de TVA depuse de alţi contribuabili decât marii contribuabili, contribuabilii mijlocii sau exportatorii, încadrate la risc fiscal mediu - cu analiză documentară;
- în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare - cu inspecţie fiscală anticipată.
O altă regulă vizează rambursarea sumelor sub 45.000 de lei și considerarea lor ca având risc fiscal mic: e vorba de deconturile cu sume negative de TVA depuse de cei care nu au fapte infracționale înscrise în cazierul fiscal și care nu au fost identificate în baza de date specială pentru cei care prezintă risc fiscal.
De asemenea, dacă sumele cerute la rambursare nu au putut fi justificate cu ocazia analizei documentare, decontul se încadrează la gradul de risc fiscal mare şi se soluţionează cu inspecţie fiscală anticipată, după cum stabilește Ordinul ANAF nr. 3699/2015.
Pentru binele nostru și al celor din jur, e important să evităm cât mai mult deplasările în această perioadă. Avocatnet.ro îți vine în ajutor cu campania România online, unde te informăm zilnic despre toate lucrurile pe care le poți rezolva online în relația cu statul, fără să te mai duci la ghișeele autorităților. În acest fel, tu îți poți continua activitatea cât mai aproape de normal chiar și în aceste zile, dar te poți feri în același timp de riscuri, protejându-i, prin asta, și pe ceilalți membri ai comunității tale.
Urmărește campania noastră aici, inventariem rând pe rând toate serviciile și procedurile la care ai acces direct din fața calculatorului, ca cetățean sau ca firmă.
Dacă știi și alte autorități care lucrează online sau dacă ești o instituție care lucrează online, trimite-ne un e-mail la redactie(@)avocatnet.ro și o să te ajutăm la răspândirea informațiilor, astfel încât să ajungă la cât mai mulți oameni care ar putea beneficia de ele.