"Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă", prevede proiectul care a trecut miercuri de votul decisiv la deputați și merge acum la promulgare.
Prevederea era necesară întrucât aceste fapte nu sunt momentan pedepsite penal. Decizia ICCJ nr. 10/2018 din 12 septembrie 2018 a statuat că, de fapt, procurarea unor astfel de produse de către români, în calitate de consumatori finali, pentru consum propriu nu este infracțiune în Legea nr. 194/2011, deși organele legii apreciau că este incriminată. Numeroase voci au arătat atunci că prima consecință a constatării ICCJ va fi creșterea consumului de astfel de substanțe în rândul tinerilor și că reincriminarea ei este absolut necesară.
Legiuitorul nu s-a grăbit însă foarte mult să acopere acest gol de reglementare lăsat de decizia ICCJ - a durat peste un an după decizia Curții pentru ca din Parlament să iasă un proiect cu noua reglementare.
Același proiect mai prevede și sancțiuni mărite pentru:
- faptele prin care se efectuează, fără autorizație legală, fără drept, operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive - pedeapsă cu închisoarea de la doi la șapte ani (față de închisoare între șase luni și trei ani sau amenda penală, cum e acum);
- faptele prin care, fără a deține autorizație legală, fără drept, se efectuează operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive - închisoare de la unul la cinci ani (acum, pedeapsa e între trei luni și doi ani sau amenda penală);
- faptele intenționate prin care se efectuează fără drept operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, pretinzând că sunt produse autorizate / permise de lege pentru comercializare - închisoare de la doi la șapte ani (acum este de la unul la cinci ani);
- publicitatea făcută oricăror produse pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive - o pedeapsă de la unul la cinci ani (acum este de la o lună la un an, alterantiv cu amenda penală).
Atenție! Proiectul de lege mai trebuie promulgat și publicat în Monitorul Oficial pentru a fi apt să producă efecte juridice.
Comentarii articol (0)