Concret, în aprilie 2019, impozitul micro a fost modificat pentru a simplifica regimul deducerilor pentru sposorizările făcute de microîntreprinderi. Adică sponsorizările care se pot deduce din impozit pot fi făcute la mai multe entități nonprofit decât până la acel moment.
Modificarea asta vine după ce legislația făcea inițial referire la entitățile nonprofit și unitățile de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat. Din aprilie 2019, a dispărut condiția ca ONG-urile să fie furnizori acreditați de servicii sociale. Din aceeași lună, s-a mai stabilit ca sponsorizările să fie făcute numai către ONG-urile înscrise într-un registru special al Fiscului.
Sponsorizările pot aduce o scădere din impozit de până la 20% din suma datorată în trimestrul în care s-au făcut aceste cheltuieli. Însă acestea pot fi reportate și pentru unul dintre următoarele 28 de trimestre consecutive.
În altă ordine de idei, anul 2019 a mai adus o premieră pentru microfirmele din țara noastră. Acesta a fost primul an în care companiile au fost obligate să completeze și să depună la Fisc o declarație referitoare la sponsorizările din anul anterior. În 2020, formularul 107 trebuie să ajungă la Fisc până la data de 25 ianuarie.
Condițiile pentru a fi microîntreprindere
În anul 2020, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește, în mod cumulativ, la data de 31 decembrie a anului fiscal 2019, următoarele condiții din Codul fiscal:
- a realizat venituri care n-au depășit echivalentul în lei al sumei de un milion de euro (4.779.300 lei);
- capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată la Registrul Comerțului sau la instanțele judecătorești.
Impozitul micro trebuie aplicat din anul fiscal următor celui în care sunt îndeplinite condițiile enumerate de actul normativ. Așadar, o firmă care a îndeplinit condițiile la finele anului 2019 trebuie să treacă în 2020 la regimul micro. Informații mai multe despre intrarea și ieșirea din sfera impozitului micro, folosind declarația 010, pot fi găsite în articolul nostru de aici.
Trecerea de la regimul micro la regimul pe profit poate fi făcută și prin opțiune. Conform Codului, acest lucru se poate face dacă o firmă are un capital social minim de 45.000 de lei și minimum doi salariați. Opțiunea se poate face o singură dată, fiind aplicabilă începând cu trimestrul în care cele două condiții sunt îndeplinite.
Cotele de impozit și declararea și plata acestuia
Regimul impozitului micro are două cote diferite de impozitare, a căror aplicare depinde de (in)existența salariaților. Practic, dacă o firmă are cel puțin un salariat, aplică o cotă de 1%, iar dacă n-are - o cotă de 3%, așa cum prevede Codul fiscal.
Evident, dacă se schimbă numărul de salariați, compania trebuie să schimbe și cota de impozit pe care o aplică. Dacă vorbim de o firmă cu un singur salariat care pleacă, cota nu trebuie schimbată dacă se angajează, în același trimestru, un alt salariat. Numai că noul angajat trebuie să aibă contract de muncă pentru cel puțin 12 luni.
În privința calculului și plății impozitului, aceste chestiuni se rezolvă trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Asta înseamnă că, pentru 2020, microfirmele trebuie să declare impozitul prin formularul 100 și să-l achite până la:
- 27 aprilie 2020 - pentru trimestrul I;
- 27 iulie 2020 - pentru trimestrul II;
- 26 octombrie 2020 - pentru trimestrul III;
- 25 ianuarie 2021 - pentru trimestrul IV.
Baza impozabilă a impozitului micro este constituită din veniturile din orice sursă, din care se scad însă anumite venituri, precum cele aferente costurilor stocurilor de produse, cele din producția de imobilizări corporale și necorporale, cele din diferențe de curs valutar și valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării (contul 709). Mai trebuie precizat și că valoarea caselor de marcat achiziționate de microîntreprinderi se deduce din baza impozabilă. Plus că nu trebuie să uităm nici de deducerea sponsorizărilor.
De 18 ani, în fiecare ianuarie, avocatnet.ro structurează și prezintă principalele repere legislative și de reglementare între care ne vom desfășura viețile și afacerile în anul care tocmai începe.
În seria Bine de știut la început de an, cartografiem zilnic cele mai importante coordonate ale anului 2020 pentru toate domeniile relevante (de la taxare, muncă și afaceri până la pensii, legislație auto, moșteniri, divorțuri și multe altele). Găsiți aici, pe măsură ce le publicăm, toate informațiile care să vă ajute să vă orientați mai ușor atât pe plan profesional, cât și personal în privința regulilor aplicabile anul acesta în toate zonele de interes direct pentru voi.
Comentarii articol (3)