Modificarea la regimul deducerilor pentru microîntreprinderi este prevăzută de Legea nr. 30/2019, care a fost publicată pe 17 ianuarie 2019 în Monitorul Oficial. Regula se aplică din aprilie 2019, adică din trimestrul al doilea al anului curent.
Posibilitatea microfirmelor de a face deduceri din impozitul pe venituri a fost extinsă. Cu alte cuvinte, sponsorizările care se pot deduce din impozit pot fi făcute la mai multe entități nonprofit decât până acum.
„Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări (...) pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care la data încheierii contractului sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale (...), scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective”, este explicat în document.
Până ieri, legislația făcea referire la entitățile nonprofit și unitățile de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat. Practic, prevederea reducea destul de mult numărul entităților care puteau fi sponsorizate pentru a putea face deduceri de impozit.
Totuși, trebuie remarcată stabilirea înființării unui registru al entităților și unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Practic, aceasta este o nouă condiție pentru ca sponsorizările să poată fi deduse din impozit, în condițiile în care până acum n-aveam un asemenea registru.
Registrul a fost înființat recent de către Fisc, prin ordin al președintelui instituției, și poate fi accesat online aici. Astfel, entitățile sunt înscrise în registru la cerere, însă numai dacă îndeplinesc anumite condiții:
- desfășoară activitate în domeniul pentru care s-au înființat (declarație pe propria răspundere);
- și-au îndeplinit toate obligațiile fiscale declarative;
- n-au datorii la stat mai vechi de 90 de zile;
- au depus situațiile financiare anuale;
- n-au fost declarate inactive.
Sumele nededuse din impozit se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive. „Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, în următoarele 28 de trimestre consecutive, se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor”, este prevăzut în Codul fiscal.
Posibilitatea firmelor de a deduce sponsorizările a fost introdusă în aprilie 2018, adică în al doilea trimestru al anului trecut. În același timp, autoritățile au introdus o declarație fiscală care trebuie depusă periodic de către microfirmele care fac sponsorizări.