Să ceri de la fiecare doar ceea ce poate da

La tutungeria de lângă casă, unde oamenii îmi știu dinainte comanda și mi-o pun pe tejghea de cum intru pe ușă, băieții acordau niște chitare. Râdem împreună când îi întreb dacă schimbă specificul magazinului și vor fi primul Tabacioc cu muzică live. „Am vrea noi”.

Mă opresc, în drum, și la cafea; acasă rămăsesem fără lapte. Cappuccino, nu? Da. Zâmbesc.

Îmi iau cafeaua, mă duc spre autobuz, soarele îmi intră în ochi, de nicăieri îmi înfloresc sinapsele și-mi vin în cap imaginile ăstea de vara trecută, când fugăream pescărușii pentru o prietenă care se panica, ori de câte ori ei se apropiau prea tare de prosoapele noastre. Încă nu știam că anul ăsta o să mă bucur de nisip mai devreme decât în mod obișnuit.

Inspir liniștea ce se așază neașteptat în mine: mâine pe vremea asta o să fiu pe alt continent, la mii de kilometri de toate locurile astea atât de familiare. Se risipesc nu-știu-unde apăsările, întocmai ca pescărușii care zboară care încotro spre niciunde, și dintr-odată văd că lucrurile sunt, de fapt, foarte simple.

Diseară plec. Mă duc să-mi alerg al cincilea maraton, să văd Micul prinț la Opera din Dubai, să desenez pentru prima dată (da, eu, omul căruia mama îi făcea toate planșele în școală). Și, în rest, să fiu vie acolo, într-un oraș nou, orice va fi să însemne asta.

În autobuz, mă așez și îmi scot cartea, un călător cititor îmi zâmbește complice. Îi zâmbesc înapoi. Între paginile mele, micul prinț tocmai se întâlnește cu regele:

”Dacă i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare în chip de fluture sau să scrie o tragedie sau să se preschimbe într-o pasăre de mare, iar dacă generalul n-ar executa porunca regelui, a cui ar fi vina, a lui sau a mea?”

Mai departe, ochii îmi întârzie pe câteva cuvinte din dialogul lor, căci mintea refuză să treacă mai departe, de parcă descoperise de nicăieri un înțeles nou, pe care încearcă să-l absoarbă cu totul, astfel încât să nu-l mai uite:

„Trebuie să ceri de la fiecare doar ceea ce poate da”.

Da, lucrurile sunt foarte simple. Doar noi, oamenii, le complicăm inutil.

Povestea unui alt maraton, cel autentic, de la Atena, o puteți citi aici.

INSTANTANEELE URBANE sunt o colecție de momente și gânduri surprinse de oamenii de la avocatnet.ro în viața lor de cotidiană.