Citind „Măsoară ce contează” de John Doerr, am realizat că modul în care îmi organizez munca la Bookster trebuie îmbunătățit. De aici am învățat mai multe despre sistemul OKR (Objectives and Key Results), adică obiective și rezultate cheie.
John Doerr a fost unul dintre cei mai de succes vânzători din Intel, iar activitatea lui era definită de acest sistem de organizare. În 1975, când s-a angajat la Intel, l-a întâlnit pe părintele OKR, Andy Grove. Andy, co-fondatorul Intel, compara obiectivele cu direcția în care mergi, iar rezultatele cheie cu bornele
kilometrice.
Pe lângă activitățile mele lunare, am învățat din această carte și cum pot avea o comunicare mai bună cu membrii echipei din care fac parte. În „Măsoară ce contează”, Doerr ne vorbește despre timpul pe care îl petrec managerii cu revizuirea anuală a fiecărui membru al echipei sale. În medie, pentru o singură persoană este nevoie de 7 ore, iar cei care conduc o echipă de peste 20 de persoane, ajung să-și petreacă o lună întreagă cu acest proces. Din fericire însă, au apărut schimbări în acest domeniu. Companiile din Fortune 500 au început deja să folosească sistemul CFR (Conversations, Feedback and Recognition), varianta OKR-ul pentru lumea HR-ului.
Scopul lui este a avea o conversație permanentă în care ambele părți primesc feedback și recunoaștere. Spre deosebire de varianta tradițională, care răspundea doar la întrebarea dacă angajatul și-a atins sau nu țelul pe anul acela, liderii pot avea discuții punctuale cu cei pe care îi coordonează. Așa pot răspunde la întrebări precum:
- Este obiectivul ales realist?
- Impactul este suficient de mare comparativ cu efortul necesar?
- Reprezintă ceva motivant pentru echipă?
M-a bucurat să observ că și în opinia autorului organizațiile care își tratează angajații ca parteneri și nu subordonați tind să aibă mai mult succes. Dacă și tu ai momente în care te simți depășit de obiective, te încurajez să testezi sfaturile lui Doerr.
Bookster este o bibliotecă publică modernă, în care vei găsi cele mai bune cărți ale momentului, de la dezvoltare personală și profesională, la hobby-uri și beletristică. Peste 72.000 de abonați fac parte acum din comunitatea Bookster, inclusiv echipa avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)