Multe din așa-zisele „servicii gratuite” costă. Și costă mai mult decât v-ați fi putut imagina

E foarte greu să se stabilească valoarea economică a datelor pe care le oferim în schimbul unor servicii pe care le folosim, cum sunt rețelele de socializare. Sau diverse modalități prin care anumiți vânzători încearcă să creeze carduri de fidelitate unor clienți (de la librării, la vânzători de haine sau cosmeticale și chiar vânzători de alimente), în schimbul completării unor formulare unde sunt divulgate date despre acei clienți. Și pentru care clienții își dau consimțământul (de multe ori, fără să-și dea seama) ca acele date să le fie prelucrate și utilizate pentru alte scopuri ulterioare (de exemplu, marketing).

Însă autoritățile par să reacționeze la astfel de practici și să încerce să limiteze cât mai mult posibil efectul lor, precum și să facă persoanele vizate să conștientizeze că ele, de fapt, plătesc pentru acele servicii precum cele menționate mai sus cu datele lor personale. Acesta a fost și unul din scopurile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR).

Și chiar dacă nu se poate pune un preț exact pe valoarea unor date personale, să luăm câteva exemple pentru a ne da seama, orientativ, ce importanță (inclusiv economică) ar putea avea datele personale, prin referire la anumite exemple:

• date medicale, care țin de sănătatea unei persoane și în funcție de care se pune un diagnostic sau se dau anumite facilități;
• date bancare, ce țin de securitatea conturilor și plăților făcute de deținătorii acelor conturi;
• date bazate pe activitatea unei persoane pe internet, care permit să i se facă marketing personalizat;
• date biometrice, care țin de caracteristicile fizice ale unei persoane.

Câți oameni, dacă li s-ar prezenta situația în felul acesta, ar mai spune că ceea ce obțin ei, în urma divulgării datelor personale, mai e, cu adevărat, gratuit? Pe de altă parte, e adevărat că, în exemplele de mai sus, m-am referit și la unele ipoteze de date sensibile (adică date considerate de importanța fundamentală, ce pot fi prelucrate doar în mod restrâns). Însă exemplele au fost date doar pentru a arăta faptul că totul ține de perspectivă și de informații.

În plus, Directiva Uniunii Europene nr. 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice menționează expres că, „în economia digitală, participanții pe piață consideră din ce în ce mai mult că informațiile despre utilizatori au o valoare monetară. Serviciile de comunicații electronice sunt adesea furnizate utilizatorului final nu numai în schimbul unei contraprestații pecuniare, dar din ce în ce mai mult și în special în schimbul furnizării de date cu caracter personal sau a altor date (punctul al 16-lea din preambul). 

În același context, se mai menționează că „[n]oțiunea de remunerație ar trebui, prin urmare, să includă situațiile în care furnizorul unui serviciu solicită și utilizatorul final pune cu bună știință la dispoziția furnizorului respectiv date cu caracter personal [...] ori alte date, în mod direct sau indirect”. Sau când este permis accesul la informații, fără ca acestea să fie date în mod activ, cum e situația cu IP-ul utilizatorului.

Ca atare, Facebook a și fost amendat cu patru milioane de euro, în Ungaria, la sfârșitul anului 2019, pentru că și-a indus în eroare utilizatorii, prin susținerea că ceea ce obțin ei, din partea furnizorui de servicii de rețea socială, este gratuit.

De fapt, datele personale prelucrate de Facebook, cu privire la utilizatori (care se referă la preferințele lor de consumatori sau interese, printre altele), au fost folosite ulterior pentru obținerea de profituri, prin atragerea tot mai multor operatori economici care plătesc pentru reclame pe Facebook.

Acest lucru se mai numeste și „network effects” (adică efecte specifice unei rețele - în general, nu doar o rețea socială), care implică faptul că valoarea unui serviciu este direct proporțională cu numărul de utilizatori ai acesteia.

În privința problemei de aici, vorbim de o rețea cu două fațete („two-sided marketplace”), unde, cu cât crește numărul utilizatorilor, adică a celor activi pe o fațetă a acelei rețele (cei care își fac conturi pe Facebook, „în mod gratuit”), va crește și numărul celor care doresc să plătească pentru a putea să le apară reclamele pe Facebook (operatorii economici, care concurează pentru a avea expunere pe cealaltă fațetă).

Devine clar, în acest context, că profitul Facebook va crește cu cât există mai mulți utilizatori activi pe prima fațetă, adică cea a celor care își fac acele conturi obișnuite pe rețeaua de socializare. 

La fel, Directiva nr. 2018/1972 prevede, în preambul (tot la punctul al 16-lea), că „noțiunea de remunerație ar trebui [...] să includă și situațiile în care utilizatorul final este expus anunțurilor publicitare, ca o condiție pentru acordarea accesului la serviciu” sau când datele colectate de la utilizator sunt folosite pentru obținerea de profit.