În esență, Decizia ICCJ 16/2020, dată pentru a lămuri o chestiune de drept civil, vine să clarifice situația facturilor de utilități emise pe numele unei asociații de proprietari. Documentul a fost publicat luni în Monitorul Oficial, devenind obligatoriu pentru toată lumea (instanțe, furnizori, consumatori etc.).
Mai exact, factura fiscală colectivă pentru alimentarea cu apă și canalizare, emisă pentru o asociație de proprietari, este considerată, de asemenea, titlu executoriu. Practic, judecătorii spun că facturile de acest fel sunt titluri executorii indiferent dacă sunt emise în nume individual (pentru o persoană anume) sau în nume colectiv (pentru o asociație de proprietari de la bloc, de exemplu).
„În concret, așadar, facturile emise de operatorii/furnizorii de utilități publice sunt, pentru aceste servicii, titluri executorii prin dispoziția legii, fără nicio altă distincție, concluzie justificată de principiul general de interpretare a legii ubi lex non distinguit, nec nost distinguere debemus. Din acest punct de vedere, nu se justifică a considera că doar factura individuală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare are valoare de titlu executoriu, deoarece legea recunoaște puterea executorie oricărei facturi fiscale emise de un operator sau furnizor de servicii publice (...).
Astfel, (...) răspunsul instanței supreme este acela că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare emisă în baza unui contract încheiat între furnizor și asociația de proprietari, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu”, este explicat în Decizia ICCJ 16/2020.
În condițiile în care, până acum, factura era titlu executoriu doar dacă contractul era încheiat în nume individual, decizia ICCJ extinde prevederile legale actuale. Adică, aceasta a stabilit că și facturile la utilități încheiate în nume colectiv (pentru toți cei care fac parte dintr-o asociație de proprietari) sunt titluri executorii.