De principiu, obligația de declarare și achitare a impozitului pe profit pentru anul 2019 aparține companiilor care au afaceri de la un milion de euro în sus. Adică cele care au realizat anul trecut venituri cel puțin egale cu suma de 4.779.300 de lei.
Mai exact, obligația de a plăti impozit revine următorilor contribuabili:
- persoanele juridice române, cu anumite excepții (printre care se numără Trezoreria, instituțiile publice, Banca Națională a României, microîntreprinderile sau asociațiile de proprietari);
- persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent sau mai multor sedii permanente în România;
- persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;
- persoanele juridice străine care realizează venituri din transferul proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietății imobiliare situate în România, venituri din exploatarea resurselor naturale situate în România și venituri din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;
- persoanele juridice cu sediul social în România, înființate în conformitate cu legislația europeană.
În plus, plătitori de impozit pe profit sunt și cei care au trecut la acest regim prin opțiune, fără să aibă afaceri atât de mari (capital social minim de 45.000 de lei și cel puțin doi salariați).
Declararea se face cu ajutorul formularului fiscal 101 (care n-a mai suferit modificări de la începutul anului trecut), prin intermediul portalului online e-guvernare.ro. Așadar, depunerea declarației se face exclusiv online, versiunea electronică a acesteia fiind disponibilă pe site-ul Fiscului.
„Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice (ale Codului fiscal - n. red.), precum și pierderile fiscale care se recuperează (...)”, este explicat în Codul fiscal.
Concret, asta înseamnă că un rezultat fiscal pozitiv reprezintă profit impozabil, pe când un rezultat fiscal negativ reprezintă o pierdere fiscală. Cu alte cuvinte, cota de impozitare de 16% se aplică numai profitului, iar pierderea nu se impozitează.
Cu toate acestea, o eventuală pierdere se stabilește numai prin declarația 101, care este obligatorie chiar dacă firma n-are profit impozabil.
Plătitorii de impozit pe profit care nu depun la timp declarația 101 riscă amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, dacă sunt contribuabili mari sau medii, sau de la 500 la 1.000 de lei, dacă sunt contribuabili mici. Așa stabilește Codul de procedură fiscală.
Totodată, dacă plata impozitului pe profitul din 2019 nu se face până la 25 martie 2020, contribuabilii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Anul acesta, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar nivelul penalității de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere - ambele se calculează pentru fiecare zi de întâziere, din prima zi de după termenul de scandență și până în ziua în care sunt plătite impozitele.
Pe deasupra, pentru impozitele nedeclarate sau declarate incorect și stabilite de autoritățile fiscale, se poate aplica și o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe zi, calculată din ziua de după scadență și până la data plății impozitelor.