Comisia Europeană va introduce restricții temporare asupra călătoriilor neesențiale în UE, ca parte a eforturilor sale de a combate și a împiedica răspândirea continuă a coronavirusului în Europa, a anunțat președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.
„Cu cât călătorii sunt mai puțini, cu atât mai mult putem controla răspândirea virusului, prin urmare, după cum tocmai am informat partenerii noștri din G7, propun șefilor de stat și de guvern, o restricție asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană”, a spus von der Leyen într-o declarație video, pe contul ei de Twitter.
„Aceste restricții ar trebui să fie aplicate pentru o perioadă inițială de 30 de zile, care poate fi prelungită după cum este necesar”, a adăugat ea.
Comisia Europeană a chemat luni statele membre ale Uniunii Europene să asigure libera circulaţie a bunurilor în interiorul frontierelor interne ale UE, în pofida controalelor destinate să lupte împotriva epidemiei de coronavirus, şi să să desemneze căi prioritare pentru transportul de mărfuri. Președintele Franței, Emmanuel Macron a condamnat însă măsurile unilaterale de control frontalier introduse de unele state membre ale Uniunii Europene, potrivit Agerpres. O videoconferință cu toți liderii UE este programată marți, de la ora 18. La videoconferință participă și președintele Klaus Iohannis.
Scopul este de a proteja sănătatea cetăţenilor, de a asigura tratamentul adecvat al persoanelor care trebuie să călătorească şi de a menţine disponibilitatea bunurilor şi serviciilor esenţiale, arată Comisia într-un comunicat, după o reuniune a miniştrilor de interne desfăşurată prin videoconferinţă şi la care comisarii Kyriakides şi Johansson au prezentat orientările executivului UE.
Cursul valutar ajunge la un nou record negativ: 4,8242 lei pentru un euro. Cotația monedei naționale a scăzut în fiecare zi, săptămâna trecută, iar analiștii spun că tendința va continua. Reprezentanții BNR spun însă că moneda națională are scăderi mai mici decât alte monede din regiune.
Dolarul american a urcat la 4.3202 lei. Cursul de referință de vineri a fost de 4,8174 lei pentru un euro.
Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, spune că această scădere a leului trebuie pusă în context regional, pentru că și monedele din regiune au înregistrat scăderi.
Comentarii articol (0)