Perioada în care examenele pentru permis sunt suspendate se suprapune pe perioada în care a fost decretată starea de urgență în țara noastră, adică timp de 30 de zile, și, așa cum transmite și DRPCIV, printr-un comunicat de presă publicat recent, în funcție de cum decurg lucrurile în următoarea perioadă, aplicarea măsurii s-ar putea prelungi.
Potrivit instituției, toți cei care ar fi trebuit să dea examen pentru obținerea permisului de conducere în această perioadă vor fi reprogramați, detalii despre reprogramare urmând să fie anunțate în viitorul apropiat.
Pe de altă parte, pentru a evita aglomerația la ghișee și pentru a putea dezinfecta spațiile publice, DRPCIV anunță că programul său de lucru cu publicul se prelungește până la ora 19.
Reamintim că cei ce vor să depună, în următoarea perioadă, cereri de eliberare a unor acte precum permise de conducere sau certificate de înmatriculare auto vor putea face acest lucru doar dacă se programează, în prealabil, pe website-ul DRPCIV.
De altfel, așa cum și redacția noastră scria recent, în condițiile în care cele mai multe instituții au limitat sau chiar suspendat interacțiunea directă cu publicul, șoferii din țara noastră au la dispoziție mai multe instrumente care să-i ajute să rezolve anumite situații, fără să se mai deplaseze la autorități.
Starea de urgență a fost decretată luni de către președintele țării, în contextul măririi permanente a numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 și se va aplica timp de 30 de zile.
Comentarii articol (0)