De la 1 aprilie, deja, angajatorii pot depune documentele pentru a beneficia de ajutorul statului pentru acoperirea indemnizațiilor de șomaj tehnic (ajutorul e prevăzut de OUG nr. 30/2020, care a mai fost și modificată între timp).
Guvernul a acordat acest sprijin financiar angajatorilor pe perioada cât e stare de urgență. Practic, starea de urgență a început pe 16 martie, durează 30 de zile, dar se va prelungi, cel mai probabil, conform celor mai recente declarații ale oficialilor, și dincolo de 15 aprilie.
În momentul de față, avem două categorii mari de angajatori: cei care și-au trecut deja angajații (toți sau o parte) în șomaj tehnic, încă din martie (după 16 martie, mai exact) și cei care și-au trecut salariați în șomaj tehnic abia din luna aprilie.
Cât este indemnizația?
Potrivit OUG nr. 30/2020, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut. Firește, suma se raportează la o lună întreagă de activitate - în realitate, sumele acordate vor fi proporțional cu perioada de șomaj tehnic.
Așadar, angajatul ar trebui să primească cei 75% din salariul de bază (de fapt, cât rămâne după aplicarea taxelor salariale, adică indemnizația netă), dar dacă salariul său este unul mare, iar procentul de 75% ar însemna mai mult decât i se acordă angajatorului de la stat ca ajutor, angajatorul are dreptul să nu acorde restul de bani - chestiune prevăzută expres de ordonanță.
Mai exact, neavând bani, angajatorul poate acorda doar atât cât primește de la stat ca ajutor financiar pentru indemnizație, deși 75% din salariul de bază ar însemna peste cât îi oferă statul.
Atenție! Taxele salariale pentru indemnizația de șomaj tehnic sunt plătite de angajatori din banii primiți de la stat. Contribuția la pensii (cotă: 25%), contribuția la sănătate (cotă: 10%) și impozitul pe venit (cotă: 10%, care se aplică la suma rămasă după scăderea din indemnizația brută a contribuțiilor de pensii și sănătate), mai exact. Plata contribuției asiguratorii pentru muncă nu este necesară pentru șomajul tehnic, dar acest lucru e oricum irelevant pentru salariat, întrucât această contribuție e suportată din buzunarul angajatorului întotdeauna.
Banii pentru luna martie
Așa cum spuneam, de la 1 aprilie, angajatorii pot depune documentele pentru banii aferenți lunii martie. Cu cât aceștia depun documentele mai repede, cu atât banii vor fi virați mai repede.
Potrivit OUG nr. 30/2020, odată depusă documentația, banii de la stat vor veni în cel mult 15 zile, urmând ca în trei zile de la primire salariații să intre în posesia indemnizațiilor nete (undeva în partea a doua a lunii curente).
Bine de știut: Salariații aflați în șomaj tehnic sunt asigurați automat pentru concedii medicale.
Banii pentru luna aprilie
Banii pentru suspendarea contractelor de muncă și intrarea în șomaj tehnic pentru luna aprilie se vor acorda în mai, potrivit ordonanței menționate. Dacă starea de urgență va fi extinsă și pentru a doua jumătate a lunii aprilie (ea urmând să expire pe 15 aprilie), atunci ne îndreptăm către acoperirea unei indemnizații pentru o lună întreagă de șomaj.
În același mod, odată depuse documentele (începând cu 1 mai, întrucât în ordonanță scrie că solicitarea se face în luna curentă pentru luna anterioară), în maximum 15 zile statul va vira banii angajatorului. Apoi, în cel mult trei zile acesta ar trebui să dea angajatului indemnizația netă.
Așadar, angajații trebuie să rețină câteva chestiuni:
- banii veniți de la stat reprezintă o sumă brută - din ea se scad taxele salariale;
- acordarea ajutorului este de la stat către angajator, nu de la stat către angajat; precizarea e importantă întrucât sunt salariați care au înțeles că primesc această sumă de bani ca un fel de ajutor social, însă, în realitate, ajutorul este pentru firmele care vor să păstreze angajații, fiind în imposibilitate temporară de a mai continua activitatea și, implicit, de a-i plăti.
Comentarii articol (9)