Acest lucru a fost subliniat inclusiv de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, într-o postare recentă pe Facebook.
„Șomajul tehnic poate fi acordat începând cu 16 martie, ziua în care a intrat în vigoare starea de urgență, cu condiția ca angajatorul să fi suspendat încă din acea zi contractele de muncă ale salariaților. În cazul în care contractele de muncă au fost suspendate în data de 20 martie, aceasta va fi prima zi luată în calcul pentru plata șomajului tehnic”, scriu reprezentanții agenției.
Așa cum am explicat deja, angajatorii primesc bani de la stat, la cerere, pentru șomajul tehnic, numai pentru perioada stării de urgență. Adică pentru intervalul 16-31 martie 2020, de exemplu. Însă banii nu acoperă automat, pentru toți salariații, toate zilele de stare de urgență. Uite și câteva exemple teoretice pentru a înțelege ideea mai bine:
1. Firma are 20 de salariați și toți au contractele individuale de muncă suspendate începând cu data de 16 martie și până la 14 aprilie 2020. Angajatorul poate cere în aprilie 2020 bani de la stat de șomaj tehnic pentru intervalul 16-31 martie 2020, iar în mai 2020 pentru intervalul 1-14 aprilie 2020 - asta pentru toți cei 20 de salariați.
2. Firma are 20 de salariați, însă doar zece dintre ei au contractele suspendate, începând cu data de 20 martie și până la 14 aprilie 2020. În aprilie 2020, angajatorul poate cere bani de șomaj tehnic, pentru intervalul 20-31 martie 2020, pentru cei zece cu contractele suspendate. În mai 2020, se pot cere bani pentru intervalul 1-14 aprilie 2020, pentru aceiași zece salariați suspendați.
3. Firma are zece salariați și toți au contractele de muncă suspendate începând cu data de 1 aprilie și până la 14 aprilie 2020. Firma poate cere în mai 2020 bani de la stat pentru șomajul tehnic, pentru intervalul 1-14 aprilie 2020, pentru toți cei zece salariați.
4. Firma are 30 de salariați - zece au contractele suspendate începând cu 16 martie și până la 14 aprilie 2020, alți zece au contractele suspendate începând cu 20 martie și până la 14 aprilie 2020, iar ultimii zece au contractele suspendate începând cu 1 aprilie și până la 14 aprilie 2020. În aprilie 2020, angajatorul cere bani de la stat, pentru intervalul 16-31 martie, pentru primii zece salariați și, pentru intervalul 20-31 martie, pentru a doua serie de zece salariați. În mai 2020, angajatorul cere bani de la stat, pentru intervalul 1-14 aprilie 2020, pentru toți cei 30 de salariați.
Așadar, banii se cer în funcție de zilele de suspendare a contractului pentru fiecare salariat aflat în această situație. Statul acoperă indemnizațiile de șomaj tehnic numai pentru zilele de stare de urgență în care salariații aveau contractele suspendate, în funcție de situația fiecărei firme în parte.
Indemnizația de șomaj tehnic se acordă numai dacă suspendarea contractelor de muncă este făcută, la inițiativa angajatorului, „în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”, așa cum prevede litera c a alineatului 1 al articolului 52 din Codul muncii. Solicitările angajatorilor sunt respinse din start dacă suspendările contractuale au alt motiv legal.
În perioada de șomaj tehnic, angajatorul trebuie să achite salariatului o indemnizație de 75% din salariul de bază. Cât e stare de urgență, indemnizația de șomaj tehnic este acoperită, la cerere, din banii statului, însă numai în limita a 75% din câștigul salarial mediu brut.
Prin urmare, din moment ce banii de șomaj tehnic se cer lunar statului, angajatorii sunt subvenționați din fonduri publice după cum urmează:
- martie 2020: se acordă bani numai pentru intervalul calendaristic 16-31 (banii se cer luna asta), dacă angajatorul avea salariați suspendați în acea perioadă;
- aprilie 2020: se acordă bani (momentan) pentru intervalul calendaristic 1-14 (banii se cer în luna mai); după ce se oficializează prelungirea stării de urgență, banii se vor acorda pentru întreaga lună aprilie; asta dacă angajatorul va avea salariați suspendați în acea perioadă;
- mai 2020: după ce se oficializează prelungirea stării de urgență, banii se vor acorda pentru intervalul calendaristic 1-14, dacă angajatorul va avea salariați suspendați în acea perioadă.
După ce starea de urgență va înceta, angajatorii care-și mențin salariații în șomaj tehnic vor trebui să suporte din bani proprii indemnizațiile.
Starea de urgență acoperă momentan intervalul 16 martie - 14 aprilie 2020, însă zilele acestea intervalul va fi prelungit până pe 14 mai 2020.