Potrivit OUG nr.53/2020, avocații pot solicita indemnizația pentru perioada 16-31 martie, în decurs de 10 zile lucrătoare de la momentul intrării în vigoare a ordonanței (21 aprilie 2020), adică până miercuri.
Avocații care au dreptul să ceară banii de la agențiile de plăți sunt cei care au au redus activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență, dacă în luna pentru care solicită indemnizația au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului de stat pe 2020 (5.429 de lei).
OUG nr. 30/2020 nu era suficient de clară în privința acordării indemnizației pentru profesioniști și avocaților, ceea ce a condus la o aplicare neunitară în teritoriu a acesteia, unii avocați fiind refuzați de agențiile de plăți la solicitarea banilor. Prin urmare, conform OUG nr. 53/2020 indemnizația de stare de urgență, care este acordată de stat profesioniștilor într-un cuantum de 75% din câștigul salarial mediu brut, este acordată și avocaților.
Banii primiți de la agențiile de plăți sunt însă în sumă brută - la fel ca ceilalți beneficiari, avocații trebuie să fiscalizeze aceste sume prin declarația unică și vor plăti pentru ele impozit și contribuții la pensii și sănătate deopotrivă. Sumele nu sunt supuse însă popririi, potrivit aceleiași ordonanțe.