Carburanții au înregistrat o nouă scădere a prețurilor, ajungând la minimele acestui an. Cea mai ieftină benzină din România poate fi cumpărată acum cu 4,28 lei litrul (Bacău), iar cea mai ieftină motorină cu 4,25 lei/litru (Adunații Copăceni, Giurgiu).
Cele mai mici prețuri în principalele orașe din țară, după numărul de locuitori, sunt următoarele: București - 4,33 lei benzina, 4,58 lei motorina, Cluj-Napoca 4,36 lei benzina și 4,60 lei motorina, Timișoara 4,34 lei benzina și 4,57 lei motorina, Iași 4,35 lei benzina și 4,54 lei motorina și Constanța 4,34 lei benzina și 4,47 lei motorina, potrivit datelor peco-online.ro.
Cât vor costa măștile produse în România?
Ministrul economiei, Virgil Popescu, a declarat joi la Digi24 că în curând România va putea produce un milion de măști de protecție pe zi, iar prețul indicat de producători este de aproximativ 2 lei fără TVA. Pe de altă parte, ministrul a mai spus că nu crede că este cazul plafonării prețului la măști, pentru că acesta oricum a mai scăzut și va fi reglementat de piața liberă.
„Vom avea minim un milion de măşti zilnic. În două companii, asta e foarte important, e vorba doar în două companii. Mă aştept ca, în urma lansării astăzi a Registrului naţional al producătorilor de dispozitive şi echipamente medicale, să vedem exact pe toţi cei care vor să producă şi care sunt autorizaţi să producă toate aceste dispozitive medicale, să știm exact, să facem un recensământ al producţiei. Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. De 2 lei va pleca de la ei, probabil că 2 lei fără TVA va fi şi preţ către populaţie”, a spus Virgil Popescu, la Digi 24.
Agricultorii se confruntă cu probleme uriaşe în această perioadă. Pe de-o parte, din cauza pandemiei de coronavirus, care îi împiedică pe mulţi să vândă ceea ce au produs. Pe de altă parte, seceta cruntă le pune în pericol culturile. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat la Digi24 că trei milioane de hectare din culturile însămânțate în toamnă sunt compromise în diferite grade.
"Din păcate, peste consecințele pandemiei se suprapune și o secetă extremă și puternică în Dobrogea și Moldova. Foarte multe dintre culturile însămânțate în toamnă – trei milioane de hectare de grâu, orz, orzoaică, rapiță, sunt compromise în diferite grade.
Ne vom gândi la măsurile de despăgubire și de compensare a pierderilor fermierilor. Când vom termina monitorizarea în agricultură, am promis fermierilor că vom despăgubi toate pagubele provocate de secetă. Unde sunt pierderi de venit vom interveni concret cu sume sau măsuri care să îi ajute să repornească în agricultură și industria alimentară", a spus Oros.
Comentarii articol (0)