Proiectul de lege privind Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc a fost adoptat tacit de deputați, adică fără un vot concret, pentru că s-a depășit termenul legal în care acesta trebuia discutat și votat. Astfel, documentul a fost considerat adoptat în mod automat și trimis senatorilor pentru votul decisiv.
Astăzi, Senatul a dezbătut proiectul, în cadrul unei ședințe speciale a plenului, și a votat respingerea definitivă a documentului. Din moment ce Senatul este Cameră decizională, asta înseamnă că autonomia Ținutului Secuiesc este respinsă.
Teritoriul regiunii autonome și autoadministrate ar fi urmat să fie cel al actualelor județe Covasna, Harghita și Mureș, care să fie organizat în scaune (similar județelor). Ținutul Secuiesc ar fi urmat să fie creat în baza unor alegeri libere și să fie desființat numai prin referendum al locuitorilor săi.
Ținutul Secuiesc ar fi urmat să fie gestionat de un Consiliu de Autoadministrare, iar limba maghiară să aibă statut de limbă oficială, la fel ca româna - practic, am fi vorbit de o regiune cu două limbi oficiale. Totodată, regiunea autonomă urma să aibă și președinte.
Atenție! Proiectul de lege NU se poate aplica. Acesta și-a încheiat parcursul legislativ odată cu votul de respingere de azi al Senatului.
Comentarii articol (3)