1. Șomajul tehnic
Chiar dacă am ieșit oficial din starea de urgență, Guvernul a încuviințat suportarea indemnizațiilor de șomaj și pentru următoarea perioadă. Mai exact, prin OUG nr. 70/2020, s-a stabilit ca ajutorul de la stat să fie acordat până în ultima zi a lunii mai.
Așadar, firmele care sunt încă nevoite să țină angajați în șomaj tehnic mai pot beneficia de ajutorul de la stat până la finele lunii, însă nu știm exact ce se va întâmpla de la 1 iunie. Indemnizația de șomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, însă statul acoperă cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferența (dacă vor și dacă au bani destui).
La începutul acestei luni, ministrul muncii spunea că Executivul analizează posibilitatea ca, odată finalizată acordarea acestui ajutor, statul să mai ofere un beneficiu pentru revenirea în activitate a acelor angajați - acoperirea unei părți din costul salarial, mai exact. Oferirea unui sprijin de circa 35-45% din valoarea brută a costului salarial este una dintre variantele analizate, spunea atunci ministrul. Cât despre perioada de acordare, ministrul a precizat că ar putea fi vorba de trei luni, inițial, cu posibilitatea de prelungire.
Cât despre cei care își cheamă angajații la muncă, dar în registru sunt tot cu contractele suspendate, în șomaj tehnic, ministrul anunța că vor avea loc controale la toți beneficiarii. Munca în timpul suspendării e privită în Codul muncii ca muncă nedeclarată (la negru) și sancționată exact ca și cum ar fi vorba de oameni ce lucrează fără contract. Amenzile sunt foarte mari, respectiv de câte 20.000 de lei per angajat găsit cu această neregulă, până la un maxim de 200.000 de lei, pentru mai mulți angajați.
În fine, angajatorii nu trebuie să uite că nu se pot face popriri pe indemnizațiile de șomaj tehnic.
Util: Revenirea la muncă a salariaților: Principalele aspecte pe care firmele trebuie să le aibă în vedere
2. Munca la domiciliu - adaptarea contractelor pentru cei care păstrează opțiunea și de acum înainte
Dacă e considerată ca o opțiune pe termen mediu sau lung, firmele care și-au trecut doar practic angajații în munca la domiciliu, fără modificări de contracte și adaptări la reglementarea specifică telemuncii ar trebui să știe că excepția aplicabilă în perioada stării de urgență NU mai este valabilă. Consimțământul angajaților pentru regimul muncii de acasă este obligatoriu, iar telemunca presupune un contract cu clauze speciale.
Este de așteptat ca inspectorii de muncă să vrea să vadă condițiile de telemuncă, să vadă că există contracte adaptate conform rigorilor Legii nr. 81/2018, că sunt respectate drepturile telesalariatului ș.a.m.d. În unele cazuri, se pot da amenzi pentru fiecare salariat găsit în neregulă prin raportare la regimul telemuncii, iar cea mai mare astfel de amendă e de câte 10.000 de lei. Pentru lipsa fie și numai a unei clauze specifice obligatorii, se pot da amenzi de 5.000 de lei.
Util: Ghidul telemuncii: Zece aspecte de care trebuie să ții cont ca angajator
3. Liberele plătite pentru angajații cu copii dub 12 ani
Chiar dacă am ieșit din starea de urgență, reglementarea liberelor pentru părinți nu este afectată pentru că ea depinde de suspendarea cursurilor (măsură încă în vigoare, de altfel). Prin urmare, cei care au beneficiat până acum de aceste libere mai beneficiază de ele până se termină oficial cursurile (12 iunie), când copiii ar fi intrat în vacanța de vară.
Ce riscă un angajator dacă refuză nefondat cererile salariaților părinți? Redacția noastră a abordat recent chestiunea unui eventual refuz al angajatorului de a acorda aceste zile libere. Un avocat explica pentru redacția noastră, în acest material, că angajatorul ar putea fi sancționat de inspectori cu o amendă între 5.000 și 10.000 de lei, întrucât încalcă prevederi legale care oferă angajatului său un drept pe care firma i-l refuză nejustificat. Justificat ar fi doar dacă nu îndeplinește una ori mai multe condiții din lege privind acordarea acestor zile.
4. Obligații noi de SSM
Recent, un ordin al ministrului muncii și ministrului sănătății a venit cu un set extensiv de reguli noi de sănătate și securitate în muncă (SSM) aplicabile în perioada stării de alertă.
Măsurile vizează aspecte precum instruirea salariaților, adaptarea regulilor interne și documentelor ce țin de SSM, obligația de a desemna un responsabil cu măsurarea temperaturii angajaților, dotarea cu anumite produse și echipamente de protecție.
De pildă, toți angajații care revin la munca de birou trebuie reinstruiți în domeniul SSM, trebuie identificate riscurile specifice condițiilor de contaminare epidemiologică și trebuie actualizat documentul de evaluare a riscurilor de SSM pentru angajați la noile condiții de desfășurare a activității, se poate individualiza programul de muncă la firmele mari, este obligatorie termometrizarea și desemnarea unui responsabil în acest sens - lista completă, în acest material.
Comentarii articol (0)