După cum spuneam mai sus, Guvernul a decis să extindă ajutorul dat angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic pentru întreaga lună mai, nu doar pentru intervalul 1-14 mai.
Acest lucru este posibil de la 1 iunie, adică de azi, banii urmând să fie plătiți în maximum 15 zile de la solicitare. Apoi, indemnizațiile nete urmează să fie date salariaților în maximum trei zile lucrătoare.
Practic, angajatorii trebuie să acceseze platforma aici.gov.ro, unde pot depune solicitarea pentru acordarea indemnizației de șomaj tehnic la agenția teritorială de muncă din zona lor. Am detaliat, aici, care sunt pașii ce trebuie urmați pentru a face solicitarea de acordare a șomajului tehnic prin intermediul aplicației menționate anterior.
După aceea, referitor la declararea taxelor pentru indemnizația de șomaj tehnic (impozit pe venit, contribuții la pensii și sănătate), aceasta trebuie să se facă prin formularul 112 (care a fost modificat recent, pentru a reflecta și taxele aferente indemnizației de șomaj tehnic), până la data de 25 a lunii următoare celei în care intră banii de la stat (adică 25 iulie). De asemenea, până atunci se va face și plata efectivă a taxelor. În consecință, statul virează indemnizațiile brute, din care angajatorul reține taxe ce ajung înapoi la stat.
Indemnizația de șomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, însă statul acoperă cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferența (dacă vor și dacă au bani).
Chiar dacă 14 mai a fost ultima zi de stare de urgență, angajatorii primesc, cum am spus și mai sus, indemnizațiile pentru plata șomajului tehnic pentru întreaga lună mai.
Important! Banii de indemnizație de șomaj tehnic se acordă direct angajatorilor (prin virament bancar), dar ulterior va fi verificată documentația în baza căreia se dau banii, pentru depistarea eventualelor solicitări nejustificate.