Deși autoritățile au dat un comunicat de presă din care reieșea că inspecțiile fiscale se suspendă cât ține starea de urgență și încă 30 de zile după, măsura n-a fost inclusă într-un act normativ. Prin urmare, nici până acum n-avem reguli speciale oficiale pentru inspecțiile fiscale derulate în contextul actual al crizei coronavirusului.
„Cu excepția unui comunicat din 16 martie, neconcretizat în vreun act normativ, autoritățile nu au stabilit reguli speciale cu privire la desfășurarea controalelor fiscale în noul context economic, medical și uman. În aceste condiții, ce poate face un contribuabil în cazul unui control fiscal pentru a limita riscurile pentru sine, businessul său și angajații săi, în paralel cu respectarea regulilor impuse în perioada stării de alertă și, poate, chiar și ulterior încetării acesteia, dar și a obligațiilor specifice în cazul inspecției fiscale?”, se întreabă cei de la Deloitte într-un articol recent.
Încearcă o amânare
Înainte de orice, firma poate încerca amânarea inspecției fiscale programate în timpul stării de alertă. Conform Codului, odată ce vine avizul de inspecție fiscală, contribuabilul poate cere amânarea datei de începere a controlului, însă numai dacă asta se face pentru motive justificate.
Evident, cererea este aprobată sau respinsă prin decizie a conducătorului activității de inspecție fiscală, care se comunică firmei. Dacă cererea e respinsă, lucrurile merg înainte conform planului inițial. Iar dacă e aprobată, în decizie este trecută data pentru care a fost reprogramată începerea inspecției.
„Problema care apare este în ce măsură contextul stării de alertă poate reprezenta un motiv temeinic justificat pentru a determina amânarea inspecției fiscale? În principiu, răspunsul la această întrebare poate fi afirmativ, în funcție de circumstanțe. Starea de alertă poate determina o restrângere considerabilă a activității contribuabililor din cauza măsurilor pe care sunt nevoiți să le adopte.
Spre exemplu, operatorii economici pot dispune, cu consimțământul angajatului, desfășurarea activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, pot exista cazuri de șomaj tehnic sau dificultăți în procesul de obținere a documentelor justificative arhivate la un alt operator economic afectat de măsurile instituite. Aceste situații ar trebui să reprezinte motive justificate care să conducă la amânarea termenului de începere a inspecției fiscale”, punctează specialiștii.
Suspendarea e opțională
În timpul stării de urgență, redacția noastră a explicat că inspecțiile fiscale deja în derulare se puteau suspenda, dar că acest lucru nu era obligatoriu, conform specialiștilor de la NNDKP.
Aceeași regulă este valabilă și în timpul stării de alertă - inspecția poate fi suspendată în cazuri temeinic justificate, conform Codului de procedură fiscală, dacă este împiedicată finalizarea controlului și dacă așa decide conducătorul inspecției fiscale. Într-o asemenea situație, firma primește o decizie de suspendare.
„Câtă vreme decizia de suspendare nu a fost emisă și comunicată contribuabilului, atunci nu se poate vorbi de o inspecție fiscală suspendată, ci aceasta se află în desfășurare”, au explicat cei de la NNDKP.
Cum poate continua controlul în condiții de siguranță
Dacă amânarea inspecției ce stă să înceapă sau suspendarea inspecției deja în derulare sunt variante care ies din discuție, firma poate face unele eforturi, în colaborare cu inspectorii Fiscului, pentru a minimiza riscul de infectare.
Codul stabilește că începerea inspecției fiscale se face la data trecută în registrul unic de control al companiei. Or, asta implică prezența inspectorului la sediul contribuabilului.
„Data începerii inspecției fiscale este data menționată în registrul unic de control ori de câte ori există obligația ținerii acestuia. În cazul contribuabilului/plătitorului care nu ține sau nu prezintă organului de inspecție fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de constatare. Procesul-verbal se semnează de către organul de inspecție fiscală și contribuabil/plătitor și se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de câte ori există o astfel de registratură”, scrie în actul normativ.
Cu toate acestea, cei de la Deloitte spun că există varianta în care un repezentant al firmei se duce la Fisc cu registrul unic de control, dacă autoritățile sunt de acord: „Nu poate fi exclusă, totuși, prezentarea de către contribuabili a registrului unic de control la sediul organului fiscal, la o dată și o oră stabilite în prealabil, de comun acord, în temeiul cooperării și bunei-credințe ce trebuie să existe între contribuabil și autoritatea fiscală”.
Apoi, dacă, de obicei, inspecția se derulează într-un spațiu pus la dispoziție la sediul companiei, în condițiile crizei actuale, inspecția se poate face și la sediul autorităților sau într-un alt loc stabilit de comun acord. O asemenea măsură ar fi atât pentru protecția sănătății salariaților și a inspectorilor, cât și pentru a evita riscul de contaminare a spațiului de lucru.
Însă ce se poate face dacă inspectorii insistă să vină la sediu? Conform regulilor stabilite recent prin ordin ministerial, angajatorul este obligat să facă un triaj epidemiologic la intrarea în sediu, atât pentru personalul propriu, cât și pentru persoanele străine. Dacă există indivizi care au temperatură ridicată și simptome specifice coronavirusului, compania este îndreptățită să le refuze accesul. Însă cât de problematică ar fi treaba asta în cazul unui inspector fiscal? Greu de zis.
„În cazurile în care, totuși, controlul fiscal se va desfășura la sediul contribuabilului, este indiscutabil faptul că operatorii economici vor avea obligația să asigure, la intrarea în sediu, triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor inspectorilor fiscali, spre exemplu. Deosebit de problematice vor fi acele situații în care temperatura inspectorilor fiscali va depăși nivelul admis de reglementările în vigoare (37,3 grade Celsius - n. red.), nefiind exclusă posibilitatea contribuabilului de a le interzice intrarea în sediu”, atenționează Deloitte.
Mai departe, dacă vorbim de cum se face efectiv inspecția fiscală, există deja varianta inspecției electronice, „care constă în activitatea de verificare a contabilității și a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare și testare asistate de instrumente informatice specializate”, prevede Codul de procedură fiscală.
Conform specialiștilor, această posibilitate are șanse mari să devină regulă generală în timpul epidemiei de coronavirus. Documentele necesare se trimit fie online, prin e-mail, fax sau alte modalități, fie prin intermediul poștei sau al curierilor. În plus, „în afara administrării probei cu înscrisuri, organul fiscal are dreptul de a solicita contribuabilului să se prezinte la sediul său pentru informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale. Și în acest caz, o alternativă la prezența fizică este transmiterea în prealabil a documentelor justificative către autoritatea fiscală și susținerea explicațiilor suplimentare prin mijloace de comunicare la distanță”, scrie în articolul sursei citate.
În fine, cum procedăm când ajungem la partea cu dreptul contribuabilului de a fi ascultat sau la partea cu susținerea contestației fiscale? Teoretic, și aici se poate apela la varianta comunicării la distanță între contribuabil și Fisc. Cel puțin în cazul contestațiilor, autoritățile anunțaseră că firmele își pot susține punctul de vedere online sau prin telefon, în timpul stării de urgență. Însă n-a existat vreun anunț asemănător privind starea de alertă.
Așadar, pentru a derula în condiții de siguranță o inspecție fiscală, există măsuri permise de legislație care se pot aplica, dar și măsuri care pot interveni cu acordul ambelor părți. Dacă există colaborare și înțelegere între părți, riscul de infectare cu coronavirus la derularea unui control poate fi redus destul de mult.