Partenerul de afaceri nu respectă contractul? Poți obține rezoluțiunea sau rezilierea acestuia

Tocmai pentru că duce la desființarea contractului, care reprezintă o soluție ce, în esență, duce și la terminarea relației de afaceri, de obicei, rezoluțiunea sau rezilierea nu poate fi obținută doar ca urmare a unei simple neexecutări, la termen. Ca partea ce trebuia să obțină o prestație, dar nu a obținut-o, la termenul stabilit, să poată cere/obține rezoluțiunea/rezilierea, ea trebuie să îi dea un termen suplimentar de executare partenerului contractual.

În situația actuală, unde foarte multe afaceri sunt afectate de efectele coronavirus și/sau de măsurile luate de stat pentru a limita efectele pandemiei, condiția aceasta se dovedește a fi de importanță fundamentală, întrucât este clar că mulți nu pot sau nu vor putea să își execute obligațiile la termen. Altcumva, s-ar crea riscul ca multe relații de afaceri să fie compromise, din cauza unei aplicări relaxate a mecanismului rezoluțiunii/rezilierii. 

Practic, dacă debitorul nu își execută obligațiile, creditorul va trebui, mai întâi, să îi acorde un termen suplimentar de executare (cu alte cuvinte, debitorul să fie pus în întârziere). Conform Codului civil, termenul acordat trebuie să țină cont „de natura obligației și de împrejurări”. În contextul prezent, s-ar putea ca acest termen să fie mai lung decât de obicei, având în vedere natura contextului (de exemplu, probleme cu furnizorii și necesitatea găsirii unui alt furnizor, care ar putea dura; bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că ar trebui dat un termen foarte lung, întrucât riscul unei executări întârziate nu ar trebui să fie suportat total de creditor).

Dacă nici după ce a i-a fost acordat un termen suplimentar de executare, debitorul nu își îndeplinește prestația, atunci creditorul poate obține desființarea contractului prin rezoluțiune/reziliere. Dacă vorbim de rezoluțiune (la contracte cu executare dintr-odată), desființarea va avea loc pentru trecut, fiind necesară, ca regulă, și restituirea prestațiilor. La reziliere (contracte cu executare succesivă, în timp), desființarea are loc doar pentru viitor.

Însă și aici mai există o condiție, respectiv aceea că neîndeplinirea trebuie să fie de o însemnătate considerabilă. Cu alte cuvinte, trebuie să privească o chestiune esențială a contractului (care va fi identificată prin interpretarea contractului, urmărind să se descopere intenția părților, doar așa putând fi identificat ce e esențial). De exemplu, să presupunem că debitorul trebuie să livreze și să instaleze un bun la data de 3 iunie. Livrează bunul, dar nu îl poate instala decât cu o săptămână întârziere, din cauză că angajații care pot face acest lucru stau în izolare. Chiar dacă acordul părților ar putea duce la o concluzie diferită, cel mai probabil o astfel de întârziere, cu o săptămână, nu e o neexcutare fundamentală.

Atenție! Legislația actuală nu prevede că neexecutarea trebuie să fie culpabilă. Așadar, chiar dacă debitorul este împiedicat să execute de un eveniment ce nu ține de el și acesta nu a greșit cu nimic în felul cum a procedat, creditorul tot este liber să obțină desființarea contractului prin rezoluțiune/reziliere (presupunând că celelalte condiții au fost respectate).

Presupunând că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca rezoluțiunea/rezilierea să opereze, creditorul îndreptățit poate fie să obțină desființarea contractului unilateral (practic, îi aduce la cunoștință partenerului contractual că dorește rezoluțiunea/rezilierea), fie pe cale judecătorească.

Interesul pentru rezoluțiunea/rezilierea contractului pe cale judecătorească e că evită riscurile unei declarări nefundamentate a unui astfel de mecanism. De exemplu, arătam, mai sus, că executarea trebuie să fie fundamentală. Dacă debitorul consideră că desființarea contractului a fost ilegală, neexecutarea neavând un caracter fundamental, s-ar putea să îl cheme pe creditor în judecată și să îi ceară despăgubiri pentru o rezoluțiune/reziliere ilegală. Judecătorul ar putea să îi dea dreptate debitorului.

Există, în același timp, și posibilitatea încheierii unui pact comisoriu, adică o înțelegere a părților, în momentul încheierii contractului, prin care se stabilește, anticipat, care tip de executare este însemnat și care nu.