În esență, insolvența persoanelor fizice este, potrivit Legii 151/2018, un mecanism ce i-ar putea ajuta, cel puțin în teorie, pe cei cu datorii mari să se redreseze financiar sau să scape de unele din ele. Totuși, chiar dacă mecanismul se poate folosi încă de acum doi ani, doar 25 de datornici au intrat în procedura de insolvență, ceea ce ne indică faptul că nu-i o soluție foarte ușor de utilizat.
În acest sens, la solicitarea redacției noastre, specialiștii au explicat cât de utilă este procedura în această perioadă și cum se explică numărul mic de persoane care au utilizat acest mecanism pentru a-și redresa situația financiară.
În primul rând, așa cum ne-a transmis conf. univ. dr. Carmen Pălăcean, lector al Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România (INPPI), “[î]n forma actuală, Legea nr. 151/2015, chiar dacă poate fi considerată «un pas înainte» făcut de sistemul legislativ român, nu reprezintă o soluție pentru supraîndatorații persoane fizice, din România”.
De asemenea, reprezentantul INPPI susține că, pentru a reprezenta o soluție viabilă și la îndemâna datornicilor de bună-credință, legislația actuală din domeniu ar trebui modificată sau chiar înlocuită.
Foarte puțini datornici au apelat la o procedură de insolvență
Apoi, numărul mic de persoane cu datorii care au utilizat acest mecanism de redresare financiară, mai exact, doar 25 în mai mult de doi ani, se poate explica prin numărul mare de reguli și condiții ce trebuie respectate și, de asemenea, prin existența unor definiții destul de vagi din legislație.
Concret, așa cum stabilește Legea 151/2015, procedura are trei forme:
- procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor - care are ca scop declarat redresarea financiară a debitorului;
- procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active - prin care toate bunurile și/sau veniturile urmăribile ale debitorului sunt lichidate pentru acoperirea pasivului;
- procedura simplificată de insolvență - care se aplică anumitor categorii de debitori, respectiv doar celor care îndeplinesc următoarele condiții: cuantumul total al obligațiilor debitorului să fie de cel mult zece salarii minime pe economie (22.300 de lei), debitorul să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile și să aibă peste vârsta standard de pensionare sau să-și fi pierdut total ori cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.
Legislația din domeniu este neclară ori incompletă
După cum ne-a transmis și doamna Carmen Pălăcean, cele trei proceduri se pot aplica persoanelor fizice de bună-credință, legiuitorul simțind nevoia “să sublinieze importanța pe care o acordă bunei-credințe în tot cuprinsul legii, astfel că, pe tot parcursul derulării procedurii, și chiar după închiderea acesteia, până la pronunțarea hotărârii judecătorești de eliberare de datoriile reziduale sau închiderea procedurii simplificate de insolvență, debitorul trebuie să dea dovadă de bună-credință”.
Dar ce se-nțelege prin buna-credință? Legea 151/2015 nu definește acest termen, dar putem găsi o definiție a lui în Codul civil. Potrivit acestui act normativ, “[o]rice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”, buna-credință prezumându-se până la proba contrară.
Așadar, există un cadru legal al insolvenței, dar, ținând cont de faptul că, la mai mult de doi ani de la apariția legislației din domeniu, numărul datornicilor care au apelat la o procedură de insolvență este foarte mic, încrederea oamenilor în lege este, după câte se pare, limitată. Pe de altă parte, potrivit specialistului INPPI, numărul mic de persoane intrate în insolvență se poate explica și faptul că mare parte dintre cereri au fost respinse de autorități.
Așa cum prevede legea, atât instanțele judecătorești, cât și comisiile teritoriale de insolvență, în calitatea lor de organe care aplică procedura au posibilitatea de a emite hotărâri, în primul caz, sau decizii, în cazul procedurilor administrative (procedurile de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor), iar parcurgerea acestor pași contribuie, de asemenea, la prelungirea procesului, ceea ce face și mai puțin atractivă soluția insolvenței.
Cum poate deveni mai atractiv mecanismul insolvenței
Pentru a fi mai util celor ce le este destinat, mecanismul insolvenței personale ar trebui modificat, potrivit specialiștilor, iar pe viitor e de preferat înlocuirea legislației din domeniu. Avem ca exemplu legislația privind insolvența profesioniștilor, care, de-a lungul mai multor ani, a fost modificată și adaptată, astfel că acum a ajuns să fie extrem de avansată.
"Sigur, ca și simplificarea și renunțarea la o parte din etapele stabilite de lege, suspendarea imediată a executărilor silite, renunțarea la dobânzi și penalități, într-o proporție semnificativă în cazul unei proceduri pe bază de plan de rambursare, ar încuraja debitorii să acceseze mult mai repede astfel de proceduri. O mare parte din debitori nu pot accesa o procedură reglementată de Legea nr. 151/2015, datorită faptului că datoriile pe care le înregistrează, total sau parțial, provin din exploatarea unei întreprinderi. Ca urmare, sunt excluși de la beneficiul legii. Fără renunțarea la toate aceste restricții și fără simplificarea procedurilor, legea insolvenței persoanelor fizice nu va deveni o adevărată lege de protecție socială", e de părere dr. Carmen Pălăcean.
Restricțiile vizează, de exemplu, debitorul care a mai fost subiectul unei astfel de proceduri, finalizate cu eliberarea de datoriile reziduale, cu mai puțin de cinci ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței. Potrivit specialistului INPPI, "[l]egea interzice ca această categorie de debitori să beneficieze de prevederile legii, tocmai pentru a evita o descărcare repetată de datorii și un comportament iresponsabil al debitorului".
De asemenea, procedurile de insolvență nu se pot aplica debitorului:
- în cazul căruia una dintre cele trei proceduri enumerate de lege a fost închisă, cu mai puțin de cinci ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței, din motive ce îi sunt imputabile;
- care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
- care a fost concediat în ultimii doi ani din motive ce îi sunt imputabile;
- care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligența rezonabilă necesară pentru a-și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit;
- care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuoare, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență;
-
care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:
- contractarea, în ultimele șase luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a unor datorii care reprezintă cel puțin 25% din valoarea totală a obligațiilor, cu excepția obligațiilor excluse. Conform Legii nr. 151/2015, obligațiile excluse sunt obligațiile debitorului care nu pot fi supuse unor măsuri de eșalonare, reducere sau ștergere, adică obligațiile legale sau convenționale de întreținere, ultimele neputând depăși un prag de cinci salarii medii pe an sau obligațiile rezultate din atragerea răspunderii penale și contravenționale.
- asumarea, în ultimii trei ani anterior formulării cererii, a unor obligații excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-și plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;
- efectuarea, în ultimii trei ani anterior formulării cererii, a unor plăți preferențiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
- transferarea, în ultimii trei ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvență;
- care, la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență, are deja deschisă o altă procedură de insolvență.
"La o simplă lecturare a textului de lege putem observa că multitudinea de restricții duce la excluderea de la beneficiul legii a marii majorități a debitorilor persoane fizice", subliniază dr. Carmen Pălăcean.
Chiar dacă mecanismul insolvenței se vrea unul accesibil, în acest sens Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor publicând, pe site-ul propriu, formularele necesare deschiderii procedurilor de insolvență, faptul că e nevoie de multe documente și cunoașterea termenilor juridici fac dificilă, dacă nu chiar imposibilă, pregătirea dosarului pentru persoanele fizice obișnuite. Astfel, specialiștii recomandă celor interesați să apeleze la ajutorul unui avocat, care să-i reprezinte în fața instanțelor de judecată sau a comisiilor de insolvență.
Comentarii articol (0)