ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Proiectul Kurzarbeit 2, prin care angajatorii ar fi primit bani dacă reduceau programul salariaților, respins definitiv de deputați
Deputații au respins definitiv astăzi un proiect de lege ce prevedea acordarea unei indemnizații de scurtă durată angajatorilor care decideau să reducă programul de muncă al salariaților, ca urmare a pandemiei de coronavirus, timp de un an de la ridicarea stării de urgență sau de asediu. Ca urmare a votului negativ primit în Camera Deputaților, după ce proiectul a fost adoptat tacit de Senat, traseul legislativ al proiectului se încheie, iar prevederile lui nu vor ajunge să se aplice.
Articolul continuă mai jos
Potrivit
proiectului de lege, cheltuielile aferente acestei indemnizații
ar fi fost suportate de angajator, care ar fi
decontat ulterior banii de la stat. Valoarea indemnizației de scurtă durată ar fi fost de
75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Pentru salariații care au cel puțin un copil, indemnizația ar fi fost de
80% din salariu.
Reducerea programului de muncă se făcea, potrivit proiectului, pe zile întregi şi ar fi fost stabilită, prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin cinci zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. De asemenea, reducerea timpului de muncă s-ar fi aplicat
şi în cazul programului de muncă în ture, dar şi în cel al
programului de muncă inegal.
Reducerea programului de lucru implică și o reducere a salariului, astfel că veniturile salariaților se diminuează. Prin urmare, această indemnizație s-ar fi acordat în plus față de salariu, reprezentând atât un ajutor pentru salariați, cât și o modalitate prin care angajatorul să-și păstreze angajații.
Angajatorii
ar fi putut cere decontarea indemnizației de scurtă durată doar dacă:
- măsura reducerii programului de muncă ar fi afectat cel puţin o treime din numărul total de angajaţi;
- programul de muncă redus pentru fiecare angajat ar fi fost cu cel puţin 20% mai mic decât programul normal de muncă;
- reducerea activităţii ar fi fost justificată de o diminuare a cifrei de afaceri sau a veniturilor realizate din luna anterioară aplicării măsurii cu cel puţin 10% faţă de luna similară din anul anterior.
Ajutorul prevăzut de acest proiect de lege era asemănător cu
programul Kurzarbeit al Guvernului, stabilit prin OUG 132/2020.
Atenție! Proiectul de lege NU se poate aplica. Din moment ce proiectul a fost respins definitiv de Camera Deputaților (Camera decizională în acest caz), asta înseamnă că acesta își încetează traseul legislativ.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.