Pentru dezbaterea de săptămâna asta, am plecat de la ideea că oamenii, în general, pun mult mai mult preț pe mediul în care trăiesc și lucrează decât pe remunerațiile materiale. Un om mulțumit de colegii, managerii și mediul său de muncă va fi mult mai îndemnat să rămână printre colegii săi și să ajute să dezvolte firma în care lucrează decât să plece în altă parte pentru o sumă mai mare. Iar mare parte din mediul de lucru îl faci tu, ca manager: „Se spune că locurile, la fel ca şi liderii, au propria lor charismă. Un om căruia îi place un loc de muncă nu va pleca la un alt loc de muncă pentru o diferenţă mică de bani în plus. Va alege întotdeauna cu sufletul şi nu cu creierul, pentru că acea sumă mică în plus nu i-ar putea compensa eventualul disconfort pe care i l-ar putea produce schimbarea locului de muncă.” Tu ce părere ai? Spune-ne într-un comentariu. :)
Cursul săptămânii
Cum să fii un manager bun și să comunici eficient cu echipa ta
Într-o lume „pe repede-înainte” e important și să îți faci treaba într-un mod cât mai profesionist, dar și să o faci cât mai repede posibil. Ca să lucrezi eficient, îți trebuie să stăpânești noțiunile pe care le folosești și le pui în practică, iar pachetul de față te poate ajuta chiar cu acest lucru. Pachetul îți pune la dispoziție cursurile care te învață cum să lucrezi în MS Excel ca să îți fie mai simplu să introduci datele, cum să descifrezi acea multitudine de numere pe care le ai în față atunci când interpretezi datele dintr-o balanță de verificare, cum să previi efectele unui control fiscal și cum să îți construiești un buget și un flux de numerar.
Lectura săptămânii
Puterea obisnuinței: De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri
Charles Duhigg ne poartă spre culmile palpitante ale descoperirilor științifice care explică de ce există deprinderile și cum pot fi modificate acestea. Cu ajutorul unor istorisiri captivante care ne poartă din sălile de ședințe ale conducerii companiei Procter & Gamble, până la marginea terenurilor pe care se dispută meciurile din NFL și la linia frontului din timpul mișcării pentru drepturi civile, Duhigg prezintă un mod cu totul nou de înțelegere a naturii umane și a potențialului său.
În esență, Puterea obișnuinței conține un argument încurajator: cheia reușitei noastre de a face cu regularitate exerciții fizice, de a slăbi, de a fi mai productivi și de a avea succes este înțelegerea modului în care funcționează deprinderile. După cum arată Duhigg, valorificând această nouă știință, ne putem transforma afacerile, comunitățile și viețile noastre.
Webinarul săptămânii
Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a
Pe durata a trei zile, în perioada 7-9 iulie, va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Conferinței naționale de Drept Penal al Afacerilor, unde vor fi discutate cele mai actuale și de interes teme din domeniul dreptului penal al afacerilor și la care participă peste 20 dintre cei mai reputați specialiști. Conferința va consta în aproape 10 ore de transmisie LIVE online, iar participanții vor avea posibilitatea de a pune întrebări speakerilor.
Podcastul săptămânii
Can clouds buy us more time to solve climate change?
Încălzirea globală este reală, și cu asta, basta! Dar sunt, în continuare, o mulțime de lucruri pe care nu le înțelegem despre acest subiect și cu cât mai multe știm, cu atât mai mari sunt șansele noastre pentru a o încetini. Un factor încă necunoscut: Cum ar putea norii să joace un rol în asta? Există o mică speranță că ar putea să ne mai câștige niște timp pentru a rezolva lucrurile ... sau ar putea să înrăutățească încălzirea globală. Climatologul Kate Marvel ne povestește despre știința norilor și despre ce ar trebui să se întâmple pentru a putea scădea febra planetei noastre.
Comentarii articol (0)