„Prin derogare (...), salariații angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București beneficiază de acordarea indemnizației [de șomaj tehnic din banii statului în condițiile prevăzute de OUG 30/2020]”, scrie, mai precis, în Ordonanța de urgență a Guvernului 120/2020.
Până la această modificare, subvenționarea indemnizațiilor de șomaj tehnic era valabilă numai pentru companiile care activează în domenii în care se mențin restricțiile impuse de autorități. În orice caz, subvenționarea șomajului tehnic se poate acorda cel mult până la sfârșitul anului 2020.
Indemnizația, în cazul firmelor cu activitatea suspendată din cauza infectărilor, se calculează numai pentru numărul de zile pentru care activitatea este suspendată efectiv. Foarte important: măsura NU se aplică pentru salariații care deja sunt în concediu medical și primesc indemnizația aferentă.
Indemnizația de șomaj tehnic este de 75% din salariul brut, însă statul acoperă cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut.
Așa cum reiese din noua ordonanță, companiile solicită subvenționarea așa cum s-a solicitat aceasta în ultimele luni - documentația se depune prin intermediul platformei aici.gov.ro. Banii vin în 15 zile de la solicitare, iar apoi indemnizațiile nete trebuie să ajungă la salariați în trei zile lucrătoare.
Taxele aferente indemnizațiilor de șomaj tehnic (impozitul pe venit și contribuțiile pentru pensii și sănătate) se declară și se achită la stat în luna următoare celei în care vin banii ceruți, până la data de 25.
Comentarii articol (0)