E vorba de OUG nr. 132/2020, apărută luni seara în Monitorul Oficial - în mare, prevederile sale au intrat în vigoare la data publicării, singura excepție fiind prevederile de la articolul 8 din ordonanță, care se referă la aplicarea unor sancțiuni și care intră în vigoare în 30 de zile.
Inițial, Executivul voia să aplice aceste măsuri de la 1 august 2020, însă elaborarea actului normativ a durat mai mult decât se dorea. Iată principalele măsuri cuprinse în recenta ordonanță:
1. La reducerea programului de lucru, costurile salariale se vor împărți între angajator și stat. Angajatorul va suporta cel puțin 50% din salariile întregi ale lucrătorilor, în timp ce statul va suporta 75% din diferența dintre salariile întregi și salariile reduse. Măsura reducerii programului se va aplica la nivel național sau sectorial, dacă angajatorii își reduc temporar activitatea, din cauza pandemiei. Angajatorul suportă inițial costurile integrale și apoi va cere decontarea acelui procent de 75% de la stat.
2. Indemnizații pentru persoanele fizice autorizate și alți profesioniști. Vor primi în continuare o indemnizație de 41,5% din câștigul salarial mediu brut persoanele fizice autorizate și alți profesioniști care își reduc activitatea în această perioadă. Pentru aceste sume, se vor declara prin declarația unică (și se vor plăti) impozit pe venit și contribuții pentru pensii și sănătate.
3. Sprijin financiar și pentru zilierii care lucrează în anumite domenii de activitate. Este cuprins și un sprijin financiar și pentru zilieri, de 35% din remunerația cuvenită pentru ziua de muncă, care va fi acordat prin beneficiarul lucrării (entitatea care a angajat zilieri), pe sistemul decontului, pentru anumite domenii de activitate. Banii se vor acorda pentru o perioadă de trei luni, prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.
4. Sezonierii nu au fost uitați de Guvern. Pentru exact aceleași domenii pentru care vrea să acorde un ajutor zilierilor, Guvernul va sprijini financiar și munca sezonieră. Ajutorul constă în decontarea unei părți din salariul celor angajați sezonier - 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate în aceste locuri de muncă, pentru o perioadă de lucru de opt ore zilnic, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut în 2020.
5. Firmele vor putea cere 2.500 lei pentru fiecare telesalariat, pentru echipamente. OUG-ul prevede ajutoare de 2.500 de lei pentru fiecare persoană care a lucrat minimum 15 zile lucrătoare, în timpul stării de urgență, ca telesalariat. Banii vor fi, în esență, pentru achiziția de echipamente necesare telemuncii. Regulile pentru acordarea ajutorului vor fi incluse într-un ordin al Ministerului Muncii.
Comentarii articol (2)