Așa cum transmite, printr-o postare pe Facebook, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, mai multe instituții din subordinea ministerului sunt pregătite de-acum să preia “cererile și documentele necesare pentru deschiderea dosarului aferent dreptului solicitat” în format electronic, ceea ce se traduce prin reducerea numărului de deplasări la autorități.
De fapt, de-acum, după cum subliniază Violeta Alexandru, e nevoie de “[u]n singur drum pentru serviciile Ministerului Muncii”. Aici vorbim, mai exact, despre interacțiunile cu autoritățile din domeniul ocupării forței de muncă, cel al pensiilor și cel al serviciilor sociale, respectiv ANOFM, CNPP și ANPIS.
Potrivit unor mini-ghiduri realizate de Ministerul Muncii, reprezentanții firmelor și cetățenii pot identifica serviciul dorit și formularele necesare pe website-ul fiecăreia dintre cele trei autorități, le pot descărca și completa, urmând să le transmită acesteia online. Apoi, singurul drum ce trebuie făcut la autorități este pentru a ridica decizia finală, în baza unei programări făcute anterior tot online.
“ANOFM, CNPP și ANPIS sunt pregătite pentru a primi și a procesa în FORMAT ELECTRONIC cererile și documentele necesare pentru deschiderea dosarului aferent dreptului solicitat. Ridicarea deciziei de acordare a dreptului se va face, printr-un singur drum, la instituția în cauză”, mai apare în postarea ministrului.
Spre exemplu, în relația cu CNPP, firmele pot cere online solicitări către direcții ce se ocupă de relații internaționale, accidente de muncă și boli profesionale ori executori judecătorești. În ceea ce privește ANOFM, firmele pot comunica cu această instituție, pentru a beneficia, de exemplu, de măsurile de stimulare a angajatorilor sau de banii pentru plata ajutorului de șomaj tehnic, urmând acest ghid.
Digitalizarea unor instituții e benefică pe două planuri: în primul rând, îi scutește pe reprezentanții firmelor și pe cetățeni de drumuri succesive la autorități și, pe de altă parte, reduce aglomerația de la ghișeele acestora, lucru extrem de important, mai ales, acum, în contextul epidemiei de coronavirus.
De altfel, de la apariția epidemiei de coronavirus, multe instituții, fie ele de stat ori private, au stabilit reguli speciale pentru interacțiunea fizică, multe dintre ele încurajând sau chiar utilizând exclusiv interacțiunea online.