Sfârșitul experților, o realitate pe care societatea pare că și-o dorește astăzi mai mult ca oricând

”Trăim vremuri extraordinare”, scrie Tom Nichols în cartea sa intitulată ”Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”. Și continuă: ”niciodată, în istoria lumii, nu s-a întâmplat ca un număr atât de mare de oameni să aibă acces la un volum atât de mare de cunoștințe și, totuși, să fie atât de încăpățânați să nu învețe nimic”. Pentru că tocmai începe campania electorală, iar politicienii sunt specialiști în a ști lucruri despre care nu știu nimic în realitate, hai să dezbatem subiectul ăsta mai bine. Chiar mai avem nevoie de experți sau renunțăm la educație și ne lăsăm pe mâna celor care oricum le știu pe toate?

Astăzi, oamenii sunt împărțiți, probabil, în trei tabere. Unii încearcă să învețe, să evolueze, să construiască, doar că numărul lor e din ce în ce mai mic, pe măsură ce trece timpul. Ei sunt noii eretici, oamenii ce sfidează religia lumii moderne: habarnismul.

Pe măsură ce numărul lor scade, crește numărul celor care, deși nu înțeleg nimic, deși citesc o singură carte ori două-trei pagini pe internet, își arogă dreptul de-a fi călăuzitorii celorlalți în situații tehnice complexe: tehnologie, vaccinuri, boli, tratamente etc. Așa apar cei care lansează teorii ale conspirației, oameni ce răstoarnă regulile știintei nu prin realizari și descoperiri uimitoare, ci prin susțineri abracadabrante, rareori bazate pe altceva decât veșnicul ”eu cred”. Opiniile lor sunt adevăr. Adevărul e doar o opinie.

Dincolo de cele doua categorii de mai sus, rămâne majoritară marea masa a oamenilor care, așa cum spunea Nichols, preferă să nu învețe nimic din vremurile prin care trec. Societatea noastră e azi, în marea ei masă, formată din oameni dornici să se distreze și atât. Cu mult mai mulți decât au fost vreodată. Oameni pentru care cunoștințele prea multe sunt o piedică în goana zilnică după atracții ce merită încercate, vizitate și pozate pentru facebook. Oameni pentru care școala e doar o bornă, serviciul e doar ”scârbici” iar lumea e doar o mare scenă pe care trebuie să performeze cât mai repede.

Așa se face că astăzi, realist vorbind, orice dezbatere e trecută din zona serioasă în cea a divertismentului. Argumentele sunt înlocuite cu jigniri și miștocăreală, diplomele și experiența pe care unii vorbitori încearcă să le folosească pentru a-și argumenta opinia sunt primite cu grimase și agresivitate. În fond, e mai ușor să-ți exprimi credința în ceva, pentru că ea, credința, există pur și simplu. ”Eu așa cred că e și orice mi-ai zice, nu îmi poți schimba opinia”. Nu contează de unde vine credința pentru că, mai ales când vorbim despre lucruri care sunt extrem de greu de demonstrat, științific vorbind, e complicat să aduci alte argumente în afara unor studii științifice.

Și ajungem, astfel, la cealaltă problemă a societății noastre. La argumentul perfect: ”astăzi, avem studii științifice care demonstrează orice”. Cercetătorii britanici au descoperit, în titlurile din ziare, lucruri atat de ciudate, încât ideea de cercetător s-a demitizat. 

”La baza acestei idei stă faptul că omul obișnuit refuză să înțeleagă că, deși experții se pot înșela în anumite momente, asta nu înseamnă că experții se înșeală, permanent, asupra tuturor lucrurilor despre care vorbesc. Dimpotrivă, știința arată că experții au dreptate în mult mai multe situații decât cele în care se înșeală. Totuși, nevoia marelui public de a căuta permanent scăpări în teoriile formulate de experți e chiar sursa răului în societatea noastră. Această nevoie are, în final, o consecință nefastă: nimeni nu mai crede nimic din ce zic experții, mai ales atunci când spusele acestora nu ne convin”. Tom Nichols.

Politicienii încurajează această stare de lucruri, pentru că sunt atât de importanți încât nu suportă să fie contrați de cineva. Iar, din panoplia celor care i-ar putea contrazice, expertul ajunge să fie, deseori, un fel de băiat cu mingile de pe terenul de fotbal. Adică, pe bune, una e să îi contreze un contra-candidat la cine știe ce funcție ori o celebritate recunoscută de numărul mare de urmaritori. Dar un expert? Ce audienta ai putea obține atunci când combați un expert? Plus că ăștia tind să folosească diferite cuvinte alambicate, te pot prinde în off-side cu pretențiile lor de oameni educați. Mai bine nu. Mai bine să se ducă ei, experții, la treaba lor, să ne lase pe noi în pace. Așa arată astăzi politicile publice referitoare la educație. Asta e cheia în care trebuie ele citite.Nevoia de educație e doar promisiune electorală, așa cum sunt pistele de biciclete și voucherele pentru vacanțe la băi.

În tot acest concept, singurul sacrificat e binele public. Viitorul, dacă e să-i spunem pe nume. Până la urmă, asta fac știința și educația, pregătesc viitorul nostru. Ori, în vremurile prin care trecem astăzi, prezentul e mai important. Puțini se mai gândesc la copii altfel decât la niste siluete de căsătorit, luat casă și mașină. Vorba aia, ia cât de mult poți acum, că mâine vin alții, iau ei, iar tu rămâi de căruță.

Asta e societatea noastră. Experții sunt astăzi la fel ca tigrii din Asia ori urșii panda, o specie pe cale de dispariție. Spre deosebire de animale, pe care le închidem totuși în grădini zoologice, cu pretenția de-a le salva de la dispariție, pe experți nu vrea să-i viziteze nimeni, deci n-are rost să-i salvăm. Vorbesc prea mult. Spun ce nu ne convine. Și mai au și pretenția să-i ascultăm.

--

Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul Simonei, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--