ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
„Wake me up when september ends”... sau Black Friday, adică, la români, întreaga lună noiembrie (dar am văzut Black Friday de primăvară, de vară și de iarnă, „Black Friday Se Întoarce” și „Black Friday la Black Friday”, așa că orice e posibil). Aș vrea să pot bifa, într-un formular unic, cu aplicabilitate generală, într-o organizare SF a lumii, că doresc să fiu exclusă din narativul acestui mare eveniment anual, care a prins în țara noastră un avânt extraordinar în ultimii ani. Dar probabil că singura modalitate ar fi să închid orice dispozitiv, uși și ferestre și să stau în casă timp de cel puțin o lună ca să scap de frenezia „marilor reduceri” - aici, ghilimelele sunt absolut necesare.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Toată cultura asta a rezoluțiilor de Anul Nou, când te așezi confortabil în canapea, între două sarmale, să-ți înșiri, în agenda pe care ai cumpărat-o anul trecut și pe care n-ai folosit-o, toate lucrurile pe care le-ai vrea de la tine în următoarele 12 luni, ca și cum ar fi așa de ușor să le bifezi cu voința precum i-ar fi grăsuțului duh din lampă să iasă din ea ca să ți le împlinească... pare inutilă, penibilă chiar, când îți amintești de anul care tocmai a trecut. Anul care ți-a transmis călduros să-ți iei toate rezoluțiile să ți le bagi în dulap, să stai cuminte, așteptând pe următorul. Anul care ne-a tăiat respirația - la propriu - unora dintre noi. Așa că în loc să ne uităm înainte, în prima zi din an, i-am propus lui Alin, în acest dialog editorial, primul pe 2021, „să ne căutăm” de ultimii zece ani. Doar așa, îmi pare mie, aș putea să trag una sau două concluzii utile pentru viitor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
I-am zis mereu Anei, fiică-mea, că respectul se câștigă, nu se dă de cineva. Că nu pot merge eu cu ea, de mână, într-un grup de copii ori oameni mari, să le cer să o respecte. Le pot cere, în cel mai bun caz, să mă respecte pe mine și, astfel, să o respecte și pe ea. Ori să le fie frică de mine, motiv pentru care s-ar purta cu mănuși cu ea. Doar că, pe termen lung, lucrurile astea nu contează. Niciun părinte nu poate lăsa moștenire copiilor săi respectul societății. Așa încât, că ne place sau nu vrem, respectul ni-l câștigăm singuri.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Când hipercorectitudinea politică de pe la alții te plesnește în față cu situații de felul "trebuie să alegi prioritar diversitatea în fața talentului", întorci capul în cealaltă parte, mai aproape de casă, unde te plesnește în față durerea în coate. Și în sistemul de educație sunt multe nuci în perete, mulți oameni pe a căror fișă reală de aptitudini ar trebui să scrie NU cu roșu, plus două dungi în buletin; și printre profesori există bullying, de la primară până la facultate, așa cum există și penali care te învață drept, nu doar în funcții publice.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Dacă pot să mă exprim liber înseamnă că ești obligat să mă auzi? Când ar trebui să mă opresc ca să fiu sigură că nu lezez pe cineva? Ce-ar fi dacă nu mi-aș pune toate aceste probleme, de fapt? Ne place să ne agățăm de gâtul libertății de exprimare ori de câte ori cineva ne reproșează propriile exprimări: scrise, artistice, credincioase, ale gândurilor ș.a.m.d. Dar de ce ar trebui să ne cenzurăm, am spune, când, de fapt, libertatea de exprimare ne dă sentimentul cel mai mare de eliberare, uneori? De unde să știu eu când devine exprimarea mea o insultă pentru altcineva? De cele mai multe ori, aș spune, e facil să vedem ce nu mai e o glumă; ce sare dincolo. Ce nu mai e nici satiră, ci insultă. Ce e ironie, ce e bășcălie. Singura măsurătoare asupra libertății de exprimare ar trebui să o facă însă... cine?
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Comunicarea publică în pandemie este esențială; nu doar pentru că poate să taie, dacă nu chiar să smulgă din rădăcini ideile conspiraționiste, fake news-ul ș.a. asemenea, ci mai ales pentru că oamenii au nevoie mai mult ca niciodată de ea. E inadmisibil ca doi oameni din același aparat să vorbească, la mai puțin de o zi, despre același lucru în termeni diferiți; e inadmisibil să ții discursuri care nu spun nimic sau să nu te poziționezi suficient de ferm ori deloc atunci când comunitatea căreia te-ai adresat îți pune pe masă toate nelămuririle unei măsuri proaste.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Nu știu de ce, dar am trăit cu impresia că sindicatele reprezintă interesele membrilor lor, militează pentru progres, nu bat pasul pe loc, mișcă lucrurile în direcția bună, suflă în pânzele legiuitorului ca să ajungă acolo unde e mai bine pentru membrii lor. Săptămâna aceasta, în contextul unor propuneri legislative ce vizează Codul muncii, am văzut poziția unui actor sindical extrem de important în România și m-am întrebat ce șansă au angajații când o voce precum cea ce răsuna între acele rânduri vorbește în numele lor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Faptul că o majoritate covârșitoare pune ștampila de vot pe un om trecut la cele veșnice de circa două săptămâni nu-mi transmite niciun mesaj profund, cum au simțit alții că ar fi acolo. Faptul acesta îmi arată o realitate în care sunt așternute aspecte pe care le vedem nu doar la Deveselu, comuna cu primarul câștigător deja decedat, ci peste tot în țară. Oameni care n-au înțeles ce să facă cu ștampila.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Unii oameni consideră că e mai bine să nu meargă la vot, pentru că în acest fel transmit viitorilor aleși părerea lor despre sistemul politic. Doar că ei, viitorii aleși, nu vor înțelege asta. Nu vor înțelege nici dacă sunt votați de doar 10% din populația unei țări. Nu văd prezența la vot ca pe un număr. Nu îi interesează decât în alte privințe. Altfel, tot ce vor vedea va fi procentul pe care l-au ”scos” în urma alegerilor. Și, cu cât sunt votați de mai mulți oameni, cu atât vor folosi această cifră pentru a-și defini misiunea de viitor. Așa se naște măgarul democrației. Și povestea lui e interesantă.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Poate că pentru unii (mulți...) dintre cei născuți după '90 importanța votului nu este atât de evidentă ca pentru cei care s-au născut în vremuri când democrația era un vis relativ îndepărtat; doar că cifrele prezenței la vot la ultimele scrutine ne arată că și pentru suficient de mulți dintre aceștia care au trăit vremurile mai din urmă exercițiul votului este încă o chestiune neesențială.
Adică, dacă tot se organizează o dată la câțiva ani, de ce să ne mai obosim să mergem...?
Citește articolul
avocatnet.ro explicăm legislația
Simona Voiculescu 
Alin Popescu 
