Walking Dead Deveselu: Din ștampila de vot, lauri curgeau și recunoștințe

Fostul primar al comunei Deveselu, cel reales la scrutinul de săptămâna trecută, a trecut dincolo, de mâna lui Covid, pe 17 septembrie. Alegerile au avut loc pe 27, ceea ce înseamnă că legea electorală nu ne permite să operăm, nici chiar în cazuri excepționale, o modificare pe buletinele de vot cu zece zile înainte votului. Desigur, mandatul primarului decedat nu mai poate fi preluat de altcineva decât cu ocazia unui nou scrutin, când oamenii trebuie să voteze din nou, un alt candidat, preferabil viu și viabil. 

Am văzut numeroase reacții și comentarii pe marginea faptului că peste 1.000 de oameni din 1.600 l-au votat pe primarul mort de zece zile. Am văzut, de asemenea, și interviul viceprimarului care a încercat să explice de ce chiar el însuși a votat pentru un defunct pe listele electorale și de ce ar fi făcut-o majoritatea covârșitoare din Deveselu. 

O dată, că omul ar fi făcut multe pentru comuna sa și că oamenii l-au îndrăgit, iar votul majoritar ar fi fost, de fapt, un fel de omagiu (din multitudinea de știri despre fostul primar aflăm că era cercetat pentru o mită cerută pentru drumul militar ce duce la scutul antirachetă). Apoi, că e un mesaj, că transmite că partidul de care ținea să vină cu un alt om, că acela va câștiga (aici, recunosc, am râs). Mai departe, că omul se afla pe listele de vot și că era dreptul său de a fi ales (odată decedat, adio drepturi, nici vorbă de a mai fi ales pentru ceva). 

Deoparte de cei care au râs, au fost unii care au spus, mai mult sau mai puțin cu aceste cuvinte, că oamenii au pus ștampila pentru că, sub sindromul cetățeanului turmentat, nu au avut efectiv cu cine altcineva să voteze. Și-atunci e firesc să votăm, dintre doi nărozi vii și un mort mai deștept, pe acesta din urmă, nu?

Fresca de la Deveselu îmi arată însă o altă însemnătate; alta decât perspectiva amuzantă sau apologetică, cea pe care o văd eu este a unor oameni pentru care votul nu are nicio însemnătate sau, cel mult, are una departe de cea adevărată; să pui ștampila pe un om care nu mai există pentru a exercita o funcție oarecare este, indiferent de motivație sau context, o prostie. 

Procesul de votare înseamnă și cheltuirea banului public. Să pui ștampila pe un om decedat de 10 zile înseamnă să nu-ți pese nici de banii care vor mai fi cheltuiți pe organizarea unui scrutin secundar. Desigur, putem spune că primarul ales putea să moară chiar în ziua votului (cum s-a și întâmplat, de fapt, în altă comună) sau a doua zi după scrutin; excepționalul aici este, dacă-mi permiteți, cu adevărat excepțional; dacă un candidat moare în ziua când se pune ștampila pe el, e puțin probabil ca vestea să ajungă la tot electoratul său și unii să-l mai voteze chiar și după ce dă ultima suflare - în zece zile, totuși, cine n-a aflat că un candidat, care era chiar primarul în funcție, a murit?

De ce-am încerca să idilizăm povestea de la Deveselu, de fapt? Pentru că votul a fost transformat într-un prilej de omagiere a unui candidat defunct? De când s-a transformat votul în asta? Când finalizarea scrutinului are, de fapt, consecințe practice - Cutărescu e ales să îndeplinească cutare funcție, de la momentul numirii oficiale urmând să facă X, Y, Z lucruri concrete, timp de patru ani. Nu m-aș arunca să găsesc o motivație rațională în spatele poveștii de la Deveselu pentru că nu consider că există vreuna. Singura consecință a votului majoritar de acolo este aceea că se mai organizează un alt scrutin pentru alegerea, din nou, a unui primar. Câți dintre votanți știau însă asta, stau să mă întreb?

Votul de la Deveselu e replicabil în multe alte comune din țară, din păcate. Cu fiecare scrutin pe care l-am prins în ultimii zece ani, cu toată tevatura și toate discuțiile care se ițesc în jurul alegerilor, îmi pare că exercițiul votului este încă neînțeles de mulți români - nici de votanți, nici de votați. 

--