Auzi, puișor, care dintre noi e mai ușor de suspendat? Despre doamne și domni

De când școala s-a mutat în online, situație desăvârșit neagră pentru toate părțile implicate în procesul de educație, părinții au tot mai multe revelații: copiii nu învață nimic, profesorii sunt catastrofe et caetera - toate exagerări, puișor. Ies la iveală și stricăciunile, ca, de exemplu, faptul că la prestigioasa universitate de medicină din Capitală era înfiptă în catedră o doamnă ale cărei probleme psihice, după ce te aduni de pe jos de râs ascultând discuția viralizată zilele trecute pe internet, îți dai seama că sunt evidente; dar pe care, în afară de studenți, "nimeni" nu le-a remarcat.

Poate că în fața unor deviații comportamentale suntem mai pudibonzi; poate că avem tendința să discriminăm și ne abținem foarte tare să luăm orice poziție. Cum să tragi de mânecă pe colegul și să-i zici: auzi, bre, dar tu pastilele, pastilele - ți le iei de fel? 

Săptămâna asta a apărut o filmare în care unul dintre profesorii de la UMF Carol Davila își umilea, practic, studenții, în timpul unei ore online. După bravura celui/celei care a postat-o, alți studenți au completat "anamneza online" a doamnei profesor (pardon, doctor!) și cu alte istorioare hazlii sau umilitoare. UMF Carol Davila a suspendat-o pe doamnă din actul didactic o perioadă și a promis, înțeleg, că îi va chestiona și pe studenți despre comportamentele acesteia ca să tragă concluzia asupra continuității sale la catedră sau nu. Într-o lume normală, mă gândesc, n-ar trebui să mai predea în vecii vecilor. Dar noi nu funcționăm așa, prin urmare, să nu vă mirați dacă peste 10 ani dați de doamnă la vreun curs de specializare ori la TV.

"Mi-am luat doctoratul la o vârstă foarte tânără și cu mari eforturi, deci vă pretind din acest moment, celor două grupe, sau cel puțin nu celor care vor să se înjosească, să mă numiți «doamna doctor Mădălina Adam». Vreau să văd dacă s-a reținut.

(Stai așa că ăștia sunt foarte proști sau foarte răi)"- cam așa începe filmulețul pe care l-am văzut zilele trecute pe internet. 

Duoamna doctor îi întreabă pe unii dintre studenți cum să i se adreseze, ei repetă sintagma «doamna doctor Mădălina Adam». De aici însă, doamna doctor nu pare să mai fie coerentă - insistă pentru formula de adresare «doamna doctor Adam», întrucât cea cu numele complet ar fi, chipurile, pentru datul în judecată. 

"Stai să mai fixăm un pic aceste noțiuni", continuă aceasta. Când i se răspunde, doamna mai pierde o dungă din scara coerenței și, supărată, o corectează pe studenta întrebată: "Nu, «doamna doctor»".

"O să vedeți, după ce terminați facultatea, că o să fiți extrem de sensibili, nu imediat, până vă obișnuiți cu ideea, că ați făcut o facultate, că ați depus un efort, o să vi se pară suspecți cei care vă iau cu «doamna» sau «domnu».

Deci! apelativul meu pentru studenți și pentru colegi este «doamna doctor». 

Și v-am spus: sunt de două ori doctor și nu stau să îmi înșir toate prenumele cu voi". Apoi, continuă să-i probeze pe studenți dac-au înțeles.

"Hai să facem prezentările, tot n-au înțeles", îi spune doamna, probabil, pisicii.

În căutarea modului de adresare pe care nici ea nu-l mai știe, trece la probleme serioase, de gazetă: dacă te întâlnești cu doamna pe stradă și mai ești cu un prieten, care nu o cunoaște, cum i te adresezi? Evident, răspunsul e greșit, iar doamna este, citez: profund jignită.

Iar momentul când trebuie să credem că, într-adevăr, doamna suferă de o tulburare psihică este acela în care îmbrobodește două narațiuni în aceeași frază și trece de la modul de adresare la încărcarea documentului cutărescu în Drive, nu pe e-mail. 

Îmi pun și eu aceeași întrebare pe care și-au pus-o toți: cum de doamna Maria-Mariola-Mădălina-doctor-Adam avea voie să stea la catedră? 

Și-am să vin în întâmpinarea celor care vor spune că e greu să îți dai seama dacă cineva e doar ceva mai dur dur sau poate fi acuzat de bullying ori suferă de o tulburare psihică. Deși e adevărat că e greu să cataloghezi de la o oarecare distanță sănătatea psihică a cuiva, aptitudinea mintală de a profesa este de foarte multe ori obligatoriu de testat înaintea unei angajări - testare de către un specialist, care să-ți spună clar că nu ai ce căuta acolo. 

Și vin și în întâmpinarea celor care-i vor acuza pe studenți că nu au reclamat-o mai demult. Pentru că din poziția de student sau de elev, nu poți schimba nimic. Trăiască internetul, telefonul mobil și Sfântul Viral că reușim să aducem elefantul la vedere în cămara mică.

Țin mult să mă întorc în timp și să mă uit la propriile mele experiențe. Nu mă decid însă dacă să încep cronologic sau... 

În școala generală în care am învățat a profesat mult timp o doamnă cel puțin la fel de problematică în minte precum doamna doctor de la UMF: preda religie și avea obiceiul să-i pună pe copiii răi la colț, pe coji de nucă - probabil, ca să-i facă să prindă izul mântuirii? A durat ceva până când pe doamnă să o pună cineva la punct, iar copiilor, știți cum sunt, le e teamă de ce li s-ar putea întâmpla la următoarea oră cu doamna. 

Apoi, în liceu, am avut norocul să prind doar ultimul an la catedră al unui profesor despre care toată lumea știa că are probleme psihice, dar care părea de neclintit; nu pentru că ar fi fost vreun om de mare greutate, nici la propriu, nici la figurat, nu pentru că nu se mai găseau profesori de chimie în județ și tainele materiei rămăseseră numai la el, ci pentru că - ați ghicit! - nimănui nu îi păsa să-l clintească. Genul acela care aruncă cu scaune după elevi, care jignește (eu am avut noroc, m-a făcut doar "maimuță") și care își ține prelegerile într-o absolută teroare. Tata îl avusese dascăl și, înțeleg, vârsta îi adusese profului o oarecare îndulcire în comportament ("era mai rău când era tânăr"). Stau să mă întreb dacă am fi avut vreun potențial de cercetători în chimie moleculară datorită metodelor sale de predare. Și, ca să nu uit, nu le plăcea deloc pe fete, dar le trecea cu vederea una-două băieților. La o altă clară, unul dintre prietenii mei îmi povestea adesea despre cum profesorul lor de matematică, diriginte totodată, îi umilea când și când pe unii dintre ei în fața întregii clase - de ce îmbraci cum te îmbraci, ești prea gras, prea urât, e goală mansarda... glume.

Despre bullying sau despre moduri de-a dreptul detestabile de predare aș putea să vorbesc și din facultate. Despre lectorul, acum condamnat penal, din anul I de facultate, titular pe o materie pe care ar fi putut-o prezenta drept ceea ce era, ceva de cultură generală, interesant și de dezbătut; dar pe care alegea să o predea jignind și urcându-se pe un dolmen al falsei prestanțe (probabil, foarte complexat de statura sa mignonă); știți, genul acela care nu vrea să te vadă bând la ora domniei sale, de parcă a-ți potoli setea e un mod de a jigni pe cineva ori de a-i arăta dezinteresul.

Apoi, după ce am trecut de monstrul sacru din anul I, scandalurile politico-penale s-au lipit bine de tot în jurul altor doi profesori care predau la vremea aceea în facultate. Și m-am întrebat multă vreme, cu toate că m-am ambiționat să apăr onoarea profesională a unuia dintre ei în discuțiile cu alții, de ce durează atât de mult până când facultatea să-i zboare din rândul cadrelor didactice. De ce prestigiul unei instituții de învățământ nu are legătură și cu asta? Prezumția de nevinovăție, probabil, e explicația; dar asta nu e suficient.

Poate că n-ar strica dacă, din când în când, am împrumuta fie și în versiune demo, cu neajunsuri, puțin din hipercorectitudinea celor de peste ocean. Doar puțin.

--

Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul lui Alin, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--