Întrebarea nu e dacă să te duci sau nu la vot

Să luăm, de pildă, ultimele alegeri prezidențiale, din datele furnizate chiar de Biroul Electoral Central, ca să ne facem o idee despre prezența la vot în țară.

Turul I 

Turul II

Anul trecut, istoric, prezența la vot a crescut mult în zona urbană, depășind prezența în mediul rural. Apoi, statisticile pe grupe de vârstă. Dacă la grupa de vârstă 18-24 pot să înțeleg prezența scăzută (tinerii abia ieșiți de pe băncile școlii, în plină maturizare nu sunt în general preocupați de soarta urbei/patriei), nu pot să afirm același lucru despre următoarele două grupe de vârstă, cu prezență la vot doar cu puțin peste cei tineri din urmă: 25-34 de ani și 35-44. Dublu ca prezență la vot față de toate celelalte grupe de vârstă, inclusiv față de cei trecuți de 65 de ani, este electoratul cu vârsta între 45 și 64 de ani.

Așa cum spuneam, nu îmi e greu să îl înțeleg pe tânărul român care nu se simte atras în vreun fel de dreptul său de a alege, de dreptul la vot. La 18-24 de ani, preocupările sunt preponderent egoiste, contează mai puțin ce se petrece în afara casei, străzii sau grupului de prieteni; notele de la școală/facultate, gașca, ce seriale mai vedem, unde petrecem diseară, când mai mergem la mare, ce adidași ne-am luat, cine cu cine, când și cum, prieteni vechi și noi, diplome, primul loc de muncă, eventual - cam aici se adună gândurile și mai deloc înspre cine e președintele țării, ce face, ce fac aleșii în Parlament, în primării etc. Responsabilitatea de a mobiliza tinerii la vot este a adulților, a profesorilor și a întregului sistem de educație; pornește de la premisa că tânărul a învățat că în comunism asta nu se putea face și era rău, pe când acum se poate și merită să meargă la vot pentru că... și pentru că...

Mai departe însă, dincolo de 25 de ani, tânărul adult se lovește de câteva lucruri care, mai mult ca sigur, îl deranjează: cât dă din salariul brut la stat drept taxe și impozite, cât de anevoios obține niște hârtii necesare pentru angajare/concursuri/tranzacții și altele, cât de mare nevoie ar avea de o rețea de mijloace de transport în comun mai bună sau de o infrastructură de transport mai bună ca să nu mai piardă trei ore din zi în mașină până la muncă, cât de greu este să plimbe un copil în cărucior pe un trotuar bombardat și ocupat de mașini stânga-dreapta, cum dă bani la impozitele locale și nu vede nimic de banii aceia, cum a trebuit să plătească mii de euro să nască la privat pentru că la stat arăta ca-n filmele de groază, câte zile pe lună nu are apă caldă sau deloc și din ce cauză, cum se pun borduri la trotuare inexistente, că se ridică turnuri pe spațiul său de alergat etc. Ușor, să nu ne pierdem cu firea!, astea sunt doar câteva exemple. Aici, prezența scăzută la vot nu se mai explică la fel pentru că adultul a ajuns să vadă realmente în ce oraș și în ce țară trăiește - și cum trăiește.

Am auzit dintotdeauna scuza aceea: nu am cu cine să votez, toți mi-s o apă și-un pământ, mă duc degeaba. Iar asta la cei tineri și cei mai bătrâni deopotrivă. Anul trecut, cu ocazia prezidențialelor, m-am găsit în postura de a discuta în contradictoriu ore în șir cu oameni din generația mea despre mersul la vot. Suprinzător, având în vedere fundalul educațional, mai ales, ajunsesem să discut cu oameni extrem de practici despre a merge versus a nu merge la vot. De fapt, discuția se reducea, după ceva timp, la ce mesaj transmiți când nu te duci la vot versus ce mesaj transmiți când te duci - chiar dacă îți anulezi votul.

A nu te duce la vot înseamnă să lași să se înțeleagă, cât se poate de clar, că nu te interesează - nu te interesează votul, nu te interesează ce reprezintă exercițiul ăsta, nu te interesează ce fac alții în lipsa votului tău. Desigur, nu te duci la vot și din alte motive - ești plecat și nu poți vota pe liste suplimentare, cum e cazul acum, la locale, ți-ai rupt piciorul, ești bolnav, te însori, ești lăuză, îți plângi cățelul trecut la cele veșnice; există și motive destule pentru a nu putea, obiectiv, să ajungi la o secție de vot și nici nu te mai încadrezi ca să soliciți o urnă mobilă. Dar jumătate din populația României nu poate avea probleme de felul acesta în fix același weekend. 

Să nu te duci deloc pentru că nu vrei, pentru că ți se pare că nimeni de pe liste nu vorbește limba ta, nu ți-a promis nimic sau nu valorează două parale înseamnă să nu prețuiești suficient dreptul la vot. Există o perspectivă sumbră în orice viitor ne-am imagina; așa cum, pentru mulți, pandemia lui 2020 părea ceva inimaginabil, la fel poate fi și avansul către un an, o perioadă în care dreptul la vot să pară că nu vine mai repede ori că nu mai vine deloc. Deocamdată, Constituția ne oferă acest drept și ar trebui, ca stat ieșit din comunism nu chiar demult și încă sângerând politic, să profitm din plin de el.

A te duce la vot și a pune ștampila între căsuțe, a desena maimuțoi pe buletin sau a scrie privește cerul prin tavanul cabinei de vot este egal cu anularea votului, din punct de vedere legal, dar nu este egal din punct de vedere al exercițiului democrației cu a nu te duce deloc. Anularea votului nu înseamnă anularea prezenței la vot. O mie de oameni dintr-o comună cu cinci mii de locuitori care își anulează votul înseamnă ceva, mesajul e: nu vă vrem pe voi, vrem altceva, dar suntem aici și ne pasă. Ne pasă de vot, ne pasă de dreptul de a alege, de democrație. Mobilizarea aceasta poate însemna pentru cei care se gândesc să intre în politică, într-o altfel de politică, într-un alt fel de partid că e momentul să o facă; pentru că știu că există un electorat care încă nu și-a găsit omul sau partidul, dar care e dispus și vrea să voteze ceva, nu care stă pe canapea, privește și comentează.

Desigur, fiecare face cu drepturile sale ce vrea. Doar că exercițiul drepturilor sale are și el perspective diferite în funcție de cine privește. Tot așa cum, deși Constituția nu o spune cu subiect și predicat, exercițiul dreptului la vot nu se mărginește în urne, nu se termină acolo, când introduci buletinul și-ai plecat, seara se dau rezultatele, finito. Omul pe care l-ai ales, la locale și la parlamentare, este cel pe care trebuie să-l interoghezi în permanență în timpul mandatului său. Pentru că, să nu uităm, i-ai dat prin ștampila ta, cu ștampila altuia și tot așa, nu doar responsabilități, ci și multe drepturi. 

Vorbeam nu demult cu cineva despre faptul că nu ne hărțuim destul de mult politicienii. Că nu e bullying nicidecum dacă le cerem audiențe, le scriem e-mailuri și mesaje în care să-i întrebăm de ce nu fac ce ne-au promis, ce fac anul ăsta și ce fac anul celălalt, de ce au făcut cutare sau cutare lucru. Asta e continuarea firească a dreptului la vot. Pentru că, altfel, le-am dat patru ani de pensii speciale și indemnizații pentru nimic.

--

Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul lui Alin, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--