În 1934, într-un ziar local, alegerile din Giurgiu erau descrise astfel:
”Propaganda: cea mai vulgară posibilă. Un agent ţipa cît îl lua gura, în centru, că cine va vota pe cutare sau cutare de pe altă listă să-i sară ochii, să-i crape mama sau alte lucruri de felul acesta. La centru, candidaţii de pe o listă măsurau turnul din centru şi trotuarele în lung şi în lat de credeai că cine ştie ce bulevarde occidentale vor să facă, iar în acest timp la periferii îţi rupeai picioarele prin gropile ce devin bălţi de navigat atunci cînd plouă.
În toiul acestei deşănţate campanii electorale, care se manifestă zgomotos mai ales noaptea pe la ora 3-4, cînd agenţii turmentaţi revărsau de prin cîrciumi şi te deşteptau în cîntece încleiate de „Deșteaptă-te române”, terminate cu „trăiască conu’ cutare şi cutare”, ca şi cum Andrei Mureşanu ar fi compus acest cîntec pentru viitorii edili ai Giurgiului – în toiul acestei campanii caragialeşti, apa nu curgea, ioc, iar murdăria o întilneai la tot pasul. Acuzaţiuni reciproce de jefuirea banului public curgeau droaie, dar apă deloc”.
Au trecut, de atunci, aproape 90 de ani. Lumea străbunicilor noștri s-a stins în sclipirile tehnologiei de astăzi, dar oamenii s-au încăpățănat să rămână la fel.
În multe locuri din țară, alegerile locale se desfășoară după o regulă nescrisă. Politicienii fac promisiuni greu de pus în practică: autostrăzi suspendate, poduri, asfalt, gaze ori apă curentă, locuri de parcare pentru toată lumea, spații verzi mai multe ca în pădure, transport în comun gratuit, școli conectate la internet si multe, multe altele. Oamenii n-au așteptări mari, prin urmare promisiunile în cauza sunt aproape ignorate. Se lansează așa, pentru că trebuie spus ceva în campania electorală, printre acuzele care îi infiereaza pe ceilalti candidati, care sunt, intotdeauna, hoti, mincinosi ori incompetenti.
Într-un fel, campaniile electorale au devenit, astăzi, un spectacol al agresivității, minciunii și degradării umane. Nimeni nu mai crede ce promit cei care se întrec pentru diverse funcții. Așteptările s-au stabilit la o limită atât de joasă, încât un primar care își pune în cap să schimbe, cu adevărat, mici lucruri, e privit ca un erou în localitatea sa.
Știu un primar de comună care, după multe mandate, și-a croit o tehnică ce nu dă greș niciodată: cu câteva luni înainte de alegeri peticește asfaltul pe ulițele din comună. Iar oamenii îl privesc de parcă le-ar fi adus comuna în secolul 21. Desi școala n-are, în continuare, apă curentă, gospodăriile n-au niciunele din binefacerile prezentului (apă, gaze ori canalizare), iar primaria nu pare să fi obținut vreodată fonduri europene pentru vreun proiect. Cine are nevoie de ele? Prea multe hârtii, riscuri și birocrație.
Primarii, mulți dintre ei, au ajuns să trateze accederea într-o funcție publică de parcă li s-ar cuveni. De parcă mulțimea aceea de oameni, proști și mulți, au nevoie de geniul și șmecheria lui, a eroului, pentru a fi cârmuiți spre vremuri de vis. De parcă n-au, cu adevărat, o obligație față de toți acești oameni, ci dimpotrivă, alegătorii continuă să rămână obligați în fața primarului ce și-a jertfit viața pentru ei. Altfel, nu s-ar plange că e multă birocrație și sunt riscuri în accesarea fondurilor europene, pentru că funcția pe care și-au dorit-o e o funcție în care se presupune că trebuie să îți asumi riscuri. De aceea te-ai dus acolo. Primaria e o activitate pe care o faci cu normă întreagă, nu la fără frecvență, printre pauze și afaceri personale.
Poate si de asta, în alegerile noastre, oamenii nu-și doresc, așadar, neapărat, să il aibă primar pe X. Nu. Sunt mult mai pragmatici. Ei votează pentru că nu-l vor pe Y. Primarul ales devine, astfel, norocosul colateral, cel care ajunge la primarie pentru că oamenii nu-i vor pe ceilalți.
Și-apoi, azi câștigi alegerile doar dacă reușești să cultivi suficientă ură pentru contra-candidații tăi. Câștigi dacă reușești să ”descoperi”, în campanie, ce scursuri umane sunt ceilalți. Câștigi dacă mobilizezi suficienți oameni să te voteze pe tine, de frica ori scârba variantei în care ceilalți ar ajunge primari. Câștigi demobilizând votanții celorlalți. Câștigi doar dacă știi să distrugi.
Dezbaterile electorale aproape că nu mai există. Candidații se ceartă folosind media, într-un ping pong perpetuu în care își aruncă acuze, dezvăluiri ori vorbe grele. Și e logic, pentru că dezbaterile electorale ar trebui să se focalizeze pe programe electorale. Ori candidații de astăzi rar au asa ceva. Ei au, mai degrabă, o idee despre ce vor să facă, nu un plan concret.
Ca să vrei, cu adevărat, să înțelegi ce îi diferențiază pe primarii potențiali, trebuie să devii un fel de Sherlock Holmes și să scotocești prin toate colțurile internetului, să pui cap la cap promisiuni electorale, declarații și acțiuni ale unui candidat. La Bucuresti, spre exemplu, puțini au un program al acțiunilor viitoare. Unii n-au nici măcar ideile principale. Toți au, în schimb, declarații pompoase, postări pe facebook și apariții media plătite. Și mai au ceva: certitudinea că știu foarte clar unde greșesc ceilalți.
În tot acest tablou degradant și cenușiu, propunerea Simonei ca dialogurile editoriale de săptămâna asta să se centreze pe ”ce-mi doresc eu de la primarul meu” m-a luat, recunosc, pe nepregătite. Am construit, totuși, o listă de cinci lucruri pe care le-am considerat întotdeauna importante.
Aș vrea ca primarul meu:
1. Să înțeleagă, cu adevărat, cum funcționează administrativ unitatea pe care își dorește să o conducă. Să priceapă faptul că, atunci când lucrezi cu banul public, proiectele nu se mai pot face de pe azi pe mâine, că trebuie identificate surse bugetare pentru fiecare, că banii nu se pot muta dintr-o linie bugetară în alta, după bunul plac etc. Prea puțini primari ori consilieri locali înțeleg aspectul acesta, iar de aici pornesc multe dintre problemele din administrația locală.
2. Să înțeleagă ce nevoi are comunitatea locală. Am întrebat, în decursul timpului, mulți oameni despre dorintele și așteptările lor de la primari. Și nu e deloc extraordinar ce vor oamenii, din acest punct de vedere: vor să li se rezolve rapid problemele atunci când merg la primarie cu diverse cereri și solicitări, vor să fie prioritizate educația și sănătatea, să aibă drumuri decente, apă, canal ți gaze dacă se poate. Mulți oameni înțeleg că lucrurile acestea se fac pe etape, dar puțini primari sunt dispuși să-și transparentizeze programul de lucru și să îl facă ușor de urmărit de către cetățeni. Până la urmă, nu e deloc greu să publici undeva, la avizierul de la primarie și pe un site obișnuit, un program al lucrărilor și investițiilor din localitate, cu termenele de realizare, procentul de realizare până la finalul fiecarei luni etc.
3. Să folosească instrumentul fondurilor europene pentru a dezvolta localitatea. Mi se pare ireal faptul că, într-un studiu pe care îl văzusem pe internet, doar 10% din primării declarau că au echipe speciale menite să atragă fonduri europene. Aici, nu prea e nimic altceva de spus.
4. Să înțeleagă că finanțarea localității se face și prin atragerea de investiții private și companii care își stabilesc acolo sediul ori puncte de lucru, companii care, prin prezența și taxele locale pe care le plătesc, susțin comunitatea, creează locuri de muncă etc.
5. Să își dorească să facă, cu adevărat, ceva pentru comunitate. Nu doar pentru buzunarul și orgoliul propriu, nu doar pentru familia și neamurile sale, nu doar pentru votanții lui.
În rest, dorințele și așteptările fiecăruia dintre noi țin de specificul localității, de specificul nostru ca oameni și de perspectiva cu care ne uităm la mersul lucrurilor.
Dar poate eu văd lucrurile altfel decât s-ar cuveni.
Ce alte așteptări ar trebui să am de la primarul meu?
Notă:
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești
editorialul Simonei, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor
dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme. Imaginea care însoțește articolul este preluată de pe siteul
Istorie pe scurt.
--
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (3)