Material de Ana Petrescu, Senior Manager Taxe Directe, și Robert Ionescu, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte România
Prin intermediul Ordonanței de Urgență nr. 69/2020, consiliile locale au primit dreptul să acorde o reducere la plata impozitului pe clădiri de până la 50% pentru perioada stării de urgență, dacă proprietarii sau chiriașii care utilizează clădirea respectivă și-au întrerupt activitatea total sau parțial din cauza restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19.
Proprietarii de clădiri închiriate trebuie să îndeplinească două condiții pentru a beneficia de această facilitate:
- să fi redus chiria clienților cu cel puțin 50% și
- minimum jumătate din suprafața totală a clădirii să nu fi fost utilizată.
Majoritatea orașelor mari și cinci sectoare din Municipiul București au aprobat implementarea acestor facilități sub o formă sau alta, condițiile fiind, în general, asemănătoare de la o autoritate locală la alta. Diferă totuși procentele de reducere acordate și perioadele pentru care este aplicabilă măsura.
Astfel, în unele localități, reducerea de impozit s-a acordat doar pentru cele două luni în care s-a instituit starea de urgență, iar procentul a fost de 10% în anumite cazuri și de 50% în altele. În schimb, sunt și localități în care reducerea este mai semnificativă, fiind aplicabilă pentru tot anul și nu doar pentru cele două luni de stare de urgență, procentul variind și aici (17% în anumite cazuri și 25% în altele).
Cine poate beneficia de această facilitate și care este documentația necesară?
Din experiența practică se constată că principalii beneficiari ai facilității ar fi proprietarii de centre comerciale mari și proprietarii de hoteluri care au avut activitatea suspendată în perioada stării de urgență. Însă de această măsură pot beneficia și proprietarii de fabrici care dețin hale mari de producție și care au fost nevoiți să întrerupă temporar sau total activitatea în perioada 16 martie–14 mai 2020.
Pentru a beneficia de această facilitate, proprietarii trebuie să depună o cerere la autoritățile locale, însoțită de alte documente, menționate în deciziile consiliilor locale, până în data de 15 septembrie 2020. În general, documentele suplimentare solicitate de autoritățile locale se rezumă la certificatele pentru situație de urgență și, dacă este vorba de o clădire închiriată, la actele adiționale la contractele de închiriere, dar pot fi cerute și alte documente din care să reiasă că sunt îndeplinite condițiile de acordare a facilității, prevăzute în hotărârile autorităților locale.
Cei care au plătit deja integral impozitul datorat pentru perioada stării de urgență sau pentru întregul an vor putea solicita restituirea sumelor aferente reducerii după ce primesc acceptul autorității locale cu privire la acordarea facilității.
Între timp, s-a publicat și un proiect de ordonanță de urgență privind ajutorul de stat acordat chiriașilor, care prevede un sprijin de 50% din chiria datorată pentru perioada 22 martie–14 iunie 2020, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. Una dintre acestea este ca și centrul comercial să fi oferit chiriașului o reducere de minimum 50% din valoarea chiriei fixe. În cazul în care proiectul se va aproba în forma actuală, facilitatea se va adăuga celor existente deja în acest domeniu.
Comentarii articol (0)