Mai exact, OUG 226/2020, ce a fost oficializată în ultima zi a lui 2020, amână, printre altele, aplicarea prevederilor Legii nr. 205/2020 până în ianuarie 2022.
Legea 205/2020 introduce noi prevederi în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit acestora, „[p]ersonalul didactic medico-farmaceutic din universități care au în structură facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate beneficiază de integrare clinică în unitățile și instituțiile din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătății, în unitățile medicale din subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, în unitățile și instituțiile medicale din subordinea autorităților administrației publice locale, precum și în spitale și cabinete private”.
Apoi, actul normativ prevede că, începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2021, cadrele didactice de mai sus, care desfășoară activitate integrată, beneficiază și de o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Acest termen a fost amânat acum, astfel că prevederea se va aplica începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2022.
Salariile de bază stabilite pentru personalul de specialitate medico-sanitar se regăsesc în Anexa II a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform acestuia, salariul de bază pentru un medic primar ori un medic primar dentist este de 12.500 de lei, în timp ce un farmacist are un salariu de bază de 5.549 de lei.
Comentarii articol (2)