avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1367 soluții astăzi
Acasă Subiect: profesori
Subiect: profesori
ACCES GRATUIT

UPDATE Noi drepturi pentru doctoranzi și cadre didactice pe durata concediului de creștere a copilului au fost votate de Camera Deputaților

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
16 Octombrie 2025 | 1153 | Timp de citire: 2 min.

O propunere legislativă adoptată de Camera Deputaților, care vizează reglementarea situației doctoranzilor și cadrelor didactice aflate în concediu de creștere a copilului, vizează introducerea unor prevederi privind suspendarea de drept a studiilor doctorale, prelungirea automată a duratei acestora, recunoașterea perioadei concediului ca vechime și garantarea dreptului de a susține examenele de avansare profesională după reluarea activității. Proiectul legislativ va merge la Senat, care are rol decizional, pentru votul final. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Două ghiduri metodologice de intervenție pentru prevenirea adicțiilor, puse gratuit la dispoziția profesorilor și părinților de Ministerul Educației

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
10 Octombrie 2025 | 3 | 571 | Timp de citire: 2 min.

Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), în consultare cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a conceput recent două ghiduri metodologice de intervenție pentru prevenirea adicțiilor, ce sunt destinate cadrelor didactice și conțin informații specializate aplicabile atât copiilor, cât și părinților. Citește articolul

ACCES GRATUIT

S-a schimbat formula de calcul pentru plata cu ora a profesorilor. Ce trebuie să știe dascălii

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
26 Septembrie 2025 | 3887 | Timp de citire: 2 min.

Noi norme metodologice referitoare la salarizarea personalului didactic prin plata cu ora au fost recent oficializate. Cea mai importantă schimbare constă în modul de calcul al tarifului orar, care nu se mai raportează la norma didactică, ci la numărul mediu lunar de ore lucrătoare stabilit la nivel național. Pe lângă această modificare, reglementarea extinde categoriile de personal eligibil, include noi sporuri în baza de calcul și introduce un control administrativ mai strict. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Profesorii vor trebui, începând cu actualul an școlar, să aloce 25% din timpul de predare învățării personalizate

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
18 Septembrie 2025 | 51556 | Timp de citire: 2 min.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis o instrucțiune privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la utilizarea timpului alocat disciplinei de studiu, aflat la dispoziția cadrului didactic, în învățământul preuniversitar gimnazial și liceal. Documentul stabilește cadrul procedural stipulat de legea învățământului, menit să crească calitatea învățării. Prevederile instrucțiunii se aplică tuturor unităților de învățământ gimnazial și liceal, cadrelor didactice, precum și structurilor de îndrumare și control, inclusiv inspectoratelor școlare începând cu anul școlar 2025-2026. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Reforma fiscal-bugetară

UPDATE Norma didactică a profesorilor din școli și licee se majorează: Ministerul Educației a publicat procedura privind constituirea normelor de predare-învățare-evaluare

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
11 August 2025 | 5 | 37542 | Timp de citire: 3 min.

Atât profesorii, cât și învățătorii, profesorii de instruire practică sau maiștrii-instructori vor avea norme didactice mai mari din toamnă, potrivit unei legi apărute recent, ce conține mai multe măsuri destinate reducerii deficitului bugetar. Măsura se va aplica până la începutul anului școlar 2029-2030. În plus, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a stabilit, printr-un ordin apărut vineri, procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2025-2026. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Metodologia și criteriile din 2025 pentru acordarea gradației de merit profesorilor din școlile de stat, ce aduce, de fapt, majorarea veniturilor acestora

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
14 Aprilie 2025 | 2424 | Timp de citire: 3 min.

Procedura și criteriile utilizate în acest an pentru acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat au fost stabilite de Ministerul Educației vineri, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin în acest sens. Astfel, gradația de merit se acordă, prin concurs, personalului didactic de predare, celui auxiliar și celui de conducere, de îndrumare și control, începând cu data de 1 septembrie 2025, și reprezintă, de fapt, 25% din salariul de bază. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Propunere legislativă

Limitarea rezervării posturilor didactice pentru funcționarii publici, în dezbatere la Camera Deputaților

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
6 Februarie 2025 | 1355 | Timp de citire: 2 min.

O propunere legislativă privind limitarea perioadei de rezervare a posturilor didactice pentru persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică a fost recent depusă spre dezbatere la Camera Deputaților. Dacă va fi adoptată, propunerea va împiedica profesorii să își mai blocheze la nesfârșit posturile pe perioada în care ocupă funcții publice și limitează această posibilitate la maximum cinci ani. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Interviu Despre declarațiile de interese ale profesorilor și impactul asupra meditațiilor private cu elevii

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
6 Februarie 2025 | 2379 | Timp de citire: 4 min.

Din dorința de a îmbunătăți activitatea cadrelor didactice și de a elimina suspiciunile privind notele acordate pe criterii obscure, guvernanții au introdus un nou set de reguli pentru profesori, o procedură prin care aceștia trebuie să își declare interesele. Mai exact, să specifice dacă oferă (sau nu) meditații propriilor elevi. Prin urmare, profesorii trebuie să respecte o procedură care le impune completarea obligatorie a declarațiilor de interese până la data de 31 decembrie. În același timp, legea învățământului preuniversitar le interzice dascălilor să dea meditații elevilor de la propria clasă. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Profesorii de la universitățile de stat vor putea beneficia de două salarii la pensionare abia din toamna lui 2026

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
10 Ianuarie 2025 | 1971 | Timp de citire: 1 min.

După cum stabilește legea învățământului superior, care se aplică din toamna lui 2023, cadrele didactice și cele de cercetare care activează în cadrul universităților de stat ar trebui să primească, la data pensionării, contravaloarea a două salarii. Totuși, măsura nu s-a aplicat până acum, intrarea ei în vigoare fiind amânată recent pentru anul universitar 2026-2027. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noi prevederi legale pentru concediile cadrelor didactice, reguli și excepții

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
9 Ianuarie 2025 | 2743 | Timp de citire: 2 min.

Un recent ordin al ministrului Educației reglementează modalitatea de efectuare a concediului de odihnă pentru personalul din sistemul de învățământ. Documentul, care aprobă normele metodologice aferente, stabilește cadrul legal pentru acordarea concediilor personalului didactic, de conducere, îndrumare, control și cercetare din învățământul de stat, atât preuniversitar, cât și universitar. Citește articolul