1237 cereri pentru obþinerea ajutorului financiar pentru achiziþia de
calculatoare, înregistrate în judeþul Vâlcea
"Pânã în acest moment, în judeþul Vâlcea au fost înregistrate la inspectoratul
ºcolar 1237 de cereri pentru obþinerea ajutorului financiar pentru achiziþia de
calculatoare, dovedind interesul pe care elevii ºi familiile acestora îl au faþã
de programul guvernamental recent lansat. De asemenea, aceasta aratã cã
familiile care au depus cereri au înteles importanþa pe care o are dezvoltarea
abilitãþilor de utilizare a noilor tehnologii în societatea zilelor noaste, care
sã le permitã copiilor valorificarea întregului potenþial de care dispun." a
declarat, astãzi, 28 mai 2004, Adriana Þicãu, Secretar de Stat pentru Tehnologia
Informaþiei în MCTI, la Râmnicu Vâlcea, la întâlnirea cu reprezentanþii
administraþiei locale.
La nivel naþional au fost înregistrate pânã în prezent câteva zeci de mii de
cereri pentru obþinerea ajutorului financiar pentru achiziþia de calculatoare.
Cei 200 de Euro reprezentând valoarea ajutorului financiar pentru un calculator,
vor putea fi consideraþi ca avans pentru achiziþia unui calculator în rate.
Guvernul României a aprobat în ºedinþa din 7 aprilie 2004, un proiect de lege
referitor la acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulãrii
achiziþionãrii de calculatoare, proces în care vor fi implicate Ministerul
Comunicaþiilor ºi Tehnologiei Informaþiei (MCTI) ºi Ministerul Educaþiei ºi
Cercetãrii (MEC). Acest proiect face parte din programul „e-Tineret – O
certitudine pentru tineri”, lansat de Guvernul României la data de 15 martie
2004, în cadrul ºedinþei Grupului pentru Promovarea Tehnologiei Informaþiei
(GPTI).
Beneficiari ai prevederilor acestei legi sunt familiile cu elevi ºi/sau studenþi
ai învãþãmântului de stat sau particular acreditat, în vârstã de pânã la 26 de
ani, care provin din familii cu venituri reduse.
Elevii ºi studenþii care au dreptul de a beneficia de acest ajutor trebuie sã
depunã o cerere de acordare a acestuia, în conformitate cu informaþiile
disponibile pe site-ul Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii, la adresa
http://www.edu.ro/legecalc.htm. Preþul unui calculator cu o configuraþie medie
porneºte din jurul valorii de 300 Euro.
Pentru anul 2004 cererile se vor depune pânã cel târziu la data de 1 septembrie
2004, iar începând cu 2005 se vor depune în fiecare an pânã cel târziu la data
de 31 martie.
Comentarii articol (0)