Măsuri speciale în legătură cu pandemia de COVID-19
Pot vota fără să mi se măsoare temperatura?
Nu. Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în secțiile de votare, deoarece face parte din triajul observațional și poate determina folosirea de către dvs. a unei anume cabine de vot. Persoanele cu o temperatură mai mare de 37.3 grade Celsius vor fi direcționate către o cabină special amenajată în acest scop.
Reprezintă măsurarea temperaturii o prelucrare a datelor personale în acest context?
Nu. Deși există obligația de a măsura temperatura cu termometrul non-contact și de a desfășura triajul observațional la intrarea în secția de vot, nu există nicio prevedere legală care să solicite sau să permită păstrarea datelor privind temperatura alegătorilor, asociind datele cu numele acestora. Drept urmare, măsurarea temperaturii nu reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal. În același timp, rezultatul măsurării temperaturii NU trebuie asociat cu date cu caracter personal.
Se folosesc camerele de luat vederi în secția de votare?
Nu. Nu există nicio prevedere legală care să impună sau să permită monitorizarea video a secțiilor de vot cu utilizarea tehnologiei CCTV pe durata votului. Vor fi filmate, folosind tabletele, doar operațiunile de numărare a voturilor.
Trebuie să îmi dau jos masca? De ce? Pentru cât timp?
Da. Masca trebuie dată jos doar pentru câteva clipe în fața comisiei secției de votare, în vederea identificării alegătorului.
Sistemul de prevenție a votului dublu face o copie a actului meu de identitate?
Nu. Sistemul informatic nu face o copie a actului de identitate, ci doar verifică dacă alegătorul a mai votat încă o dată în altă secție, pe baza CNP-ului.
Dacă cumva sistemul semnalează că s-a mai exercitat o dată dreptul de vot pe acel CNP, alegătorul va putea totuși vota, dacă va completa un proces verbal specific (vezi modelul adoptat, ca si alte detalii prin Hotărârea BEC 109/18.09.2020).
Prevenirea votului dublu se va verifica electronic, prin intermediul tabletei furnizate de STS; Alegătorul va fi instruit sa pună actul de identitate în suportul sistemului, pentru preluarea datelor. Dacă nu se descurcă, operatorul de calculator va face această procedură, cu dezinfectarea mâinilor înainte și după ce manipulează buletinul;
Ce are voie să facă Comisia de vot cu actul meu de identitate?
Se va evita contactul direct la înmânarea actelor de identitate și a buletinelor de vot; votanții vor așeza pe biroul comisiei buletinul, se vor nota datele de către un reprezentant al comisiei de votare, votantul va lua singur buletinele de vot și ștampila pe care o va dezinfecta la ieșirea din cabina de votare.
Este recomandat ca fiecare alegător să vină cu un pix propriu, pe care să-l folosească pentru a semna lista electorală, evitând astfel folosirea instrumentelor din secția de vot.
După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.
Are voie comisia de vot sa îmi facă o copie a actului meu de identitate? (cu telefonul sau cu un fotocopiator)?
Nu este permisă realizarea de copii a actelor de identitate a alegătorilor.
Am voie să folosesc în secția de vot mijloace de înregistrare audio/video?
Nu. Este interzisă folosirea mijloacelor de înregistrare audio/video în secția de vot.
Am voie să folosesc mijloace de înregistrare audio/video în camera de vot?
Nu. Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot constituie contravenție.
Pot să fiu întrebat în afara secției cu cine am votat?
Secretul votului este important, deci aveți dreptul să nu dezvăluiți nimănui cu cine ați votat. Este posibil ca la ieșirea din secție să fiți întrebat de un operator al unuia din sondajelor acreditate de tip exit-poll în afara secției de votare, dar și în acest caz nu sunteți obligați să răspundeți dacă nu doriți.
Pentru alegerile locale au fost acreditate în mai multe orașe Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale "Avangarde" şi Fundaţia "Biroul de Cercetări Sociale" - BCS. CURS va efectua sondaje în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova, Baia Mare, Oradea, Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Focşani, Deva, Alba Iulia, Arad. Grupul de Studii Socio-Comportamentale "Avangarde" va activa în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Baia Mare. Fundaţia "Biroul de Cercetări Sociale" - BCS a primit acreditare pentru municipiile Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Sărat şi în oraşul Eforie. Alte firme au fost acreditate în câte un oraș - vedeți hotărârile BEC pentru detalii la Locale.bec.ro
Material realizat de Asociația pentru Tehnologie și Internet și Centrul pentru Inovare Publică. Mai multe întrebări frecvente legate și de alte aspecte ale votării puteți găsi pe VotCorect.ro
Surse legislative:
- Hotărârea Guvernului nr. 782 din 14 septembrie 2020 (privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19)
- Raportul Guvernului privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și detalierea planului de măsuri avute în vedere pentru organizarea alegerilor locale și a deschiderii școlilor.
- Comunicat de presă al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
- Regulamentul general privind protecția datelor personale al Uniunii Europene 679/2016 (GDPR)
- Hotărârile Biroului Electoral Central
--
Comentarii articol (0)