O primă regulă conținută de acest document stabilește că, la alegerile de la începutul lunii viitoare, masca de protecție va fi purtată, în mod obligatoriu, “astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot”.
De la această regulă generală există și o excepție, și anume momentul identificării alegătorului de către membrii biroului electoral al secției de votare, când votanții își vor putea îndepărta, pentru scurt timp, masca, cu condiția păstrării unei distanțe minime de 1,5 metri față de cei din jurul său. Ulterior, după identificare, votanții vor trebui să-și pună, din nou, masca pe față, astfel încât să le acopere atât gura, cât și nasul.Accesul votanților în sediul secției de votare se va face eșalonat, va trebui păstrată o distanță între cei ce așteaptă să intre de cel puțin un metru, iar “la intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat, dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant”, după cum scrie în ordinul apărut recent.
În cazul în care, după ce-i este măsurată temperatura alegătorului, nu se obțin valori de peste 37,3°C, acesta poate intra în secția de votare. În schimb, dacă un alegător are o temperatură peste 37,3°C sau simptome respiratorii evidente (tuse, nas curgător, dificultăți în respirație etc.), va fi condus, cu prioritate și fără să intre în contact cu alte persoane, către secția de votare la care este repartizat, unde va vota la cabina de vot de lângă intrare.Apoi, după plecarea unui votant cu temperatură peste limită sau cu simptome de boală respiratorie, “cabina de vot va fi dezinfectată prin ștergerea suprafețelor prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire”, potrivit ordinului 2.009/166/2020, iar, dacă-i posibil, această cabină se va folosi tot restul zilei doar pentru alte persoane cu simptome de boală. Dacă starea medicală a alegătorului este rea, se va suna la numărul unic de urgență 112, votantul fiind izolat într-o sală separată, evitându-se astfel contactul cu alte persoane.
Comentarii articol (0)