__________
ACTUALIZARE (31 decembrie 2020): Proiectul a fost clasat, astfel că nu se poate aplica.
__________
Propunerea legislativă pentru completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost recent înregistrată la Senat și, dacă va ajunge lege, ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021 (adică să fie adoptată și promulgată) în lunile următoare.
Modificarea Codului pe care o propune este una singură - completarea cu încă o situație de aplicare a TVA-ului de 9%, de data asta pentru serviciul public de salubrizare a localităților.
Un număr mare de parlamentari sprijină propunerea și iată și motivul pentru care aceștia semnează pentru această inițiativă: România este încă deficitară la capitolul obligațiilor privind managementul deșeurilor, cu o rată de reciclare de 11%, față de media europeană de 50%; în contextul în care reglementările europene privind reciclarea și colectarea selectivă sunt într-o continuă actualizare, România ține pasul cu mare dificultate; reducând cota de TVA aplicabilă serviciilor de salubrizare a localităților, inițiatorii speră că românii își vor schimba comportamentul vizavi de reciclare și colectarea selectivă; gospodăriile vor plăti mai puțin pentru cheltuielile cu întreținerea locuinței, măsură de care vor beneficia mai ales familiile care aparțin unor grupuri vulnerabile sociale.
În România există la acest moment două tipuri de cote de TVA: cota generală a taxei pe valoarea adăugată și două cote reduse: cota generală e de 19%, iar cele speciale sunt de 9% și de 5%. Mai multe detalii despre regimul lor de aplicare regăsiți în acest material.