Mocirla adevărului de modă nouă

Cu câțiva ani în urma, într-o discuție între specialiști cu mulți ani de experiență, un domn politician a spus ceva ce mi-a rămas în minte. "Domnule X, nu înțelegeți nimic din domeniul acesta. Permiteți-mi să vă explic eu. În ultimele două săptămâni, am studiat doar acest domeniu". I se adresa unui om care avea o experiență practică de peste 40 de ani, fiind ultra-specializat în acel domeniu. M-a apucat râsul. Domnul politician încă mă ține minte.

Toți avem, în noi, o parte care seamănă cu acești oameni. Când alegem o tabără și folosim dubla măsură. Când ne vindem opiniile pe post de fapte. Când, în loc să ne preocupăm să devenim mai buni în specializarea noastră, ajungem specialiști în tot și toate.

Doar că, în timp, înconjurați de pseudo știința modernă, ajungem să nu mai credem în nimic. Nu-i mai ascultăm pe ceilalți. Ne plictisesc. Și nu doar că ne plictisesc, ne enervează de-a dreptul prin consecvența cu care spun că nu ne cred. Astăzi, nimeni nu se mai bate în opinii, nimeni nu mai construiește argumente. De ce-ar face-o? Avem, în schimb, o panoplie de adevăruri ce par vechi de când lumea, imuabile, doar au fost validate de sute și mii de like-uri pe Facebook. De ce-am mai argumenta ceva, când știm că, asemeni nouă, multi-multi alți oameni cred același lucru.

 

Adevărul are, azi, mai multă legătură cu democrația, decât cu dreptatea. Dacă milioane de oameni cred într-un fel, acela-i adevărul. Și, așa, minciunile sfruntate ajung să conducă lumea, dezlănțuite de mase mari de oameni care nu-și bat capul să citească, să înțeleagă, ci doar cască ochii la alții care le spun cum stă treaba.

 

Am devenit, fiecare dintre noi, specialiști în prea multe lucruri. Și, paradoxal, făcând asta, pierdem tocmai șansa de a învăța cu adevărat, unii de la alții.  

 

Revenind la subiectul acestui dialog editorial (mai multe voci au atacat, recent, legea care simplifică anumite prevederi din Codul Muncii), cred că legea care oferă salariaților posibilitatea de a semna, la distanță, contracte și adiționale de muncă, aceeași lege care elimină obligativitatea angajatului cu contract de telemuncă să vină, o dată la x zile, la birou, pentru motive neînțelese, e o lege bună. Legea nu-i obligă pe salariați să cumpere semnături electronice. Nu scrie niciunde acest lucru. Să combați legea pe motiv că obligă angajații să-și cumpere semnături electronice e cel puțin ciudat, dacă nu răuvoitor.

 

Și cred că aceste argumente nu vin din citirea legii, ci din scanarea textului și interpretarea lui așa cum s-a nimerit, fără să-și bată cineva capul cu realitatea. Un comportament care vine din zona de care povesteam mai sus.

 

Ca angajator, recunosc că o să cumpărăm fără probleme semnături electronice colegilor de la avocatnet.ro, semnături pe care le pot folosi apoi în multe alte zone în afara relațiilor noastre de muncă. Această achiziție ne va face tuturor viața mai simplă. Dacă cineva nu vrea să le folosească, să n-o facă. 

 

Într-o lume în care suntem, cu toții, specialiști în toate, e greu să ne informăm corect. Adesea, mintea noastră e cel mai mare inamic pe care îl avem. Mintea noastră care nu vrea să ne lase să recunoaștem când greșim, cea care ne împinge mereu la etalarea orgoliului prin toate metodele posibile, ea e singurul motiv pentru care, în loc să mergem înainte, ne întoarcem iar în aceleași locuri confortabile.

 

Deși, dacă stăm să ne gândim bine, am evoluat, fiecare dintre noi, nu atunci când ne-am pitit undeva, într-un loc sigur și călduț, ci atunci când ne-am aventurat în lume, convinși că putem face față tuturor lucrurile ce ni se vor întâmplă.

--

Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul Simonei, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--