ACCES GRATUIT
UPDATE: Oficial: Aleșii locali pot depune jurământul și prin mijloace electronice
Pentru a-și putea ocupa posturile pentru care au fost aleși, primarii, consilierii și președinții de consilii pot depune, de-acum, jurământul, în cazul unor perioade excepționale, așa cum este și cea actuală, prin intermediul mijloacelor electronice, în cadrul primelor ședințe ale consiliilor locale sau județene, potrivit unei ordonanțe ce a fost publicată azi în Monitorul Oficial.
Articolul continuă mai jos
Concret, OUG 190/2020 stabilește că, prin derogare de la Codul administrativ,
“consilierii locali, consilierii generali ai municipiului București, consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, respectiv președinții consiliilor județene, validați în condițiile legii, (...) pot depune jurământul (...) în cadrul ședinței/ședințelor privind ceremonia de constituire ori în cadrul primei ședințe a consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului București, respectiv a consiliilor județene, după caz, fără prezența fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanță audiovideo”.
Totuși, aleșii locali pot depune jurământul prin mijloace electronice doar în perioadele în care este
instituită starea de urgență sau de alertă. De asemenea, jurământul poate fi depus online doar de către aleșii aflați
în izolare sau în carantină.
În cazul în care depun jurământul online, aleșii locali semnează formularul special pe care este imprimat jurământul (face parte din procedura stabilită de Codul administrativ)
„(...) în prima ședință a consiliului local, a Consiliului General al Municipiului București, respectiv a consiliului județean la care participă (...)”, după cum mai scrie în OUG.
Apoi, așa cum stabilește ordonanța, jurământul
“care se organizează prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare de la distanță audiovideo (...) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale”.
În acest an,
alegerile locale au avut loc în 27 septembrie și s-au desfășurat în condiții speciale, impuse în contextul epidemiologic generat de pandemia de coronavirus, măsura depunerii jurământului online venind în sprijinul aleșilor afectați de această situație.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)