Contractul colectiv de muncă: Ce trebuie să rețină angajatorul despre acest document și ce obligații îi revin

Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală și reprezentanții angajaților, iar acordul colectiv este convenția încheiată în formă scrisă între organizațiile sindicale ale funcționarilor publici sau ale funcționarilor publici cu statut special, reprezentanții acestora și reprezentanții autorității ori instituției publice.

Diferența dintre cele două forme constă în calitatea, forma de organizare și statutul părților. În timp ce lucrătorii care au calitatea de salariați pot încheia contracte colective de muncă, funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special pot încheia acorduri colective.

În același timp, există diferențe și în ceea ce privește întinderea drepturilor și obligațiilor pe care părțile și le pot negocia și asuma, acestea fiind limitate prin acte normative cu caracter special în cazul salariaților încadrați în muncă în cadrul instituțiilor publice sau al celor care se află sub incidența Legii 500/2002 și/sau a Legii 153/2017.

Contractul/Acordul colectiv de muncă este un izvor specific de dreptul muncii, legiuitorul lăsând la aprecierea părților mai multe reglementări, intervenind cel mult pentru a stabili unele limite minime sau maxime în interiorul cărora se pot negocia drepturi și obligații.

Legea dialogului social (Legea nr. 62/2011), dar și Codul muncii definesc contratul colectiv de muncă, implicit și acordul colectiv, ca fiind "Legea Părților". Acest aspect are o importanță deosebită în cadrul relației de muncă, executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți.

De asemenea, încălcarea cu vinovăție de către una dintre părți a obligațiilor care îi revin potrivit contractului/acordului colectiv de muncă atrage răspunderea acesteia. Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Angajații au dreptul de a declanșa conflicte colective de muncă în legătură cu începerea, desfășurarea și încheierea negocierilor contractelor colective de muncă. Conflictele colective de muncă pot avea loc pentru apărarea intereselor colective cu caracter economic, profesional sau social care decurg din contractul colectiv de muncă ori care au la bază începerea, negocierea sau executarea contractelor colective de muncă.

Contractul/Acordul colectiv de muncă:

• are caracter general (în funcție de nivelul la care este încheiat)
• este obligatoriu și, deși este limitat în timp, respectiv cel puțin 12 luni și cel mult 24 de luni cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, poate avea caracter permanent prin încheierea și aplicarea sa de un număr indefinit de ori
• este obligatoriu pentru părți pe toată durata existenței sale

Acesta are, în general, o parte dintre caracterele contractului individual de muncă:

• este cu titlu oneros, părțile beneficiind de reciproc de anumite prestații și beneficii în schimbul obligațiilor pe care și le asumă, executarea acestora fiind în mare măsură certe;
• este un contract solemn, fiind obligatorie atât forma scrisă, cât și procedura înregistrării pentru a produce efecte;
• este expres reglementat de lege și, fiind un contract numit, el trebuie interpretat și executat potrivit normelor legale care îl reglementează, în măsura în care părțile n-au derogat expres de la normele cu caracter supletiv;
• este sinalagmatic, drepturile și obligațiile sunt reciproce și interdependente între părți, obligația fiecărei părți avându-și cauza juridică în dreptul celeilalte;
• este bilateral; deși în cazul grupului de unități sau al sectorului de activitate avem mai mulți angajatori sau organizații sindicale, acestea acționează ca părți de sine stătătoare; astfel, în cazul organizațiilor sindicale avem federațiile reprezentative, iar în cazul angajatorilor avem fie organizațiile patronale reprezentative, fie o formă voluntară de asociere, cu sau fără personalitate juridică.

Obligația angajatorului de a iniția negocierile pentru încheierea contractului

Chiar dacă încheierea contractelor colective de muncă nu este obligatorie, angajatorii care au mai mult de 21 de salariați au obligația de a iniția negocierea. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și este sancționată  cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei.

Angajatorul sau organizația patronală inițiază negocierea colectivă cu cel puțin 45 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiționale la contractele colective de muncă.

În cazul în care angajatorul sau organizația patronală nu inițiază negocierea, aceasta va începe la cererea scrisă a organizației sindicale reprezentative sau a reprezentanților angajaților, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării.

În afara contractelor/acordurilor colective de muncă, conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare.

Acest material face parte dintr-o serie de articole pe tema dialogului social. Toate materialele din serie se regăsesc aici.