negociere colectiva = negocierea dintre angajator sau organizatia patronala si sindicat ori organizatia sindicala sau reprezentatii angajatilor, dupa caz, care urmareste reglementarea relatiilor de munca ori de serviciu dintre cele doua parti, precum si orice alte acorduri in probleme de interes
Buna ziua,
Lg nr. 62/2011 a dialogului social obliga societatile cu peste 20 de angajati sa initieze negocieri colective. Ca orice alta negociere, in orice alt domeniu, si aceasta se poate finaliza cu incheierea unui acord, in speta Contr colectiv de munca, sau poate esua daca partile au pozitii ireconciliabile.
Legiuitorul nu poate obliga partile sa ajunga la un punct comun.
In situatia in care nu se ajunge la un acord, salariatii au dreptul de a declansa conflicte colective de munca.
Concilierea conflictelor colective de munca este obligatorie. Concilierea are loc in prezenta unui reprezentant ITM. Daca nu se ajunge la un rezultat se poate apela la un mediator abilitat.
Daca toate posibilitatile de solutionare amiabila a conflictului au fost epuizate, salariatii pot declansa greva.
Negocierea colectivă se referă la „procesul sau mijloacele prin care se ajunge la un acord colectiv , iar contracul colectiv reprezintă tocmai rezultatul negocierii colective” Astfel, „nu întotdeauna o negociere conduce la semnarea acordului sau contractului colectiv”.
În acest sens, Organizaţia Internaţională a Muncii descrie negocierea colectivă ca fiind „o negociere voluntară între angajatorii şi angajaţii unei organizaţii, stabilind regulile ce guvernează condiţiile şi termenii de angajare într-un acord colectiv.
Angajatorii nu vor sa isi asume responsabilitatea pentru nici una din cererile facute de reprezentantii salariatiilor, doar au luat act de ele si vor incerca la nivel declarativ sa rezolve unele din ele, salariatii neavand ceva concret ca se vor rezolva si cand se vor rezolva si atunci nu vad ce rost au avut obligatiile de a negocia, timp pierdut si sperante desarte.
Conflict de munca
alx69
Buna ziua, in conditiile in care intr o unitate nu exista sindicat reprezentativ si nu mai este semnat un CCM, ci doar un Acord semnat cu o parte din ... (vezi toată discuția)