Dacă acum câteva săptămâni ne puneam problema creșterii uriașe a amenzilor rutiere din ianuarie, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, șoferii au avut noroc, până la urmă: avem, încă dinaintea Crăciunului, un Guvern nou, numit și în deplin exercițiu al puterilor, iar una dintre primele chestiuni legislative pentru cetățeni pe care le-a adoptat a fost păstrarea valorii punctului-amendă.
Plafonarea punctului-amendă la 145 de lei e cuprinsă în OUG nr. 226/2020, apărută pe 31 decembrie în Monitorul Oficial.
Codul rutier prevede că punctul-amendă este plafonat la 145 lei - dar fără intervenția acestei OUG ar fi expirat la finele anului trecut. Din acest motiv, intervenția legislativă era necesară pentru ca valoarea să nu ajungă să fie corelată, așa cum prevede de fapt legea, cu salariul minim brut pe economie.
De ce vorbim de o plafonare, de fapt? Punctul-amendă ar trebui să fie 10% din valoarea salariul minim. Cum în ultimii ani salariul minim a tot crescut, guvernele anterioare au decis să frâneze creșterea corespunzătoare a punctului-amendă. Astfel, valoarea a fost plafonată la 145 de lei, dar dacă s-ar corela cu salariul minim brut pe economie, atunci aceasta ar trebui să fie la acest moment 223 de lei. În contextul în care salariul minim va mai crește și din 1 ianuarie 2021, așa cum a promis Guvernul, ajungând la 2.300 de lei, în lipsa prelungirii plafonării actuale punctul-amendă ar fi ajuns la 230 de lei.
În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:
- clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
- clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
- clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
- clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);
- clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei).
Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru companii.
Comentarii articol (2)