„Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor măsurii 1 Microgranturi și măsurii 2 Granturi pentru capital de lucru aflați în etapa de raportare a cheltuielilor efectuate și încărcare în aplicație a facturilor, op-urilor și raportului de progres, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Serviciul de Telecomunicații Speciale, fac public un tutorial cu pașii de efectuat în sistemul informatic”, a transmis azi Ministerul Economiei. Ghidul poate fi descărcat în format PDF de aici.
Raportarea cheltuielilor vizează doar beneficiarii ale căror cereri sunt aprobate, iar statusul lor este „gata de implementare”. Ghidul cuprinde pas cu pas procedura ce trebuie urmată de solicitanți în platforma granturi.imm.gov.ro.
Ministerul Economiei anunța miercuri faptul că beneficiarii măsurii 1 - Microgranturi și cei ai măsurii 2 - Granturi pentru capital de lucru au la dispoziție în aplicația informatică, în partea de front-office, modulul de raport de progres.
Cu ajutorul acestui modul, “beneficiarii vor avea posibilitatea încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres, conform prevederilor procedurilor de implementare a celor două măsuri de sprijin”, este subliniat în comunicatul MEAT.
De asemenea, ministerul reamintește beneficiarilor celor două măsuri de sprijin că, potrivit celor două proceduri de implementare aferente măsurilor 1 și 2, au obligația de a efectua cheltuielile și de a încărca în aplicație facturile, documentele de plată și raportul de progres în termenele legale.
În cazul microgranturilor, termenul în care trebuie făcute cheltuielile și încărcate în aplicație facturile, documentele de plată și raportul de progres este de cel mult 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar.
Pe de altă parte, atunci când vorbim despre granturile pentru capital de lucru, termenul este mai generos, respectiv de maximum 180 de zile din momentul încasării ajutorului financiar.
Cele două măsuri sunt introduse de anul trecut, prin OUG 130/2020, și sunt gândite ca un ajutor pentru toți cei care au fost afectați de măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus. Microgranturile sunt, de fapt, granturi de 2.000 de euro ce pot fi cerute de persoane fizice autorizate, cabinete medicale, dar și de cei care lucrează ca întreprinzători individuali, și de societăți cu răspundere limitată.
Spre deosebire de microgranturi, grantul pentru capital de lucru este acordat beneficiarilor de ajutor de stat sub forma unei sume forfetare ca procent din cifra de afaceri înregistrată în 2019. Pentru aceste granturi se pot înscrie doar întreprinderile mici și mijlocii a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă.