Iată, în mare, pașii ce trebuie urmați:
1. Crearea unui cont de utilizator în aplicația specială. Conform procedurii de implementare a schemei de ajutor, companiile se pot înregistra în aplicația disponibilă online la adresa http://granturi.imm.gov.ro. Aceasta este, practic, etapa întâi a procesului, cea în care fiecare solicitant își creează un cont de utilizator. În această etapă, este necesară o semnătură electronică și se completează atât datele reprezentantului legal sau ale împuternicitului, cât și datele întreprinderii pentru care se cer bani. Posibilitatea de a crea un cont în aplicație este disponibilă inclusiv în perioada în care se completează formularul de înscriere (nu doar înainte).
2. Completarea formularului de înscriere. După perioada inițială de înregistrare în aplicație urmează și etapa a doua a procesului, cea în care se completează efectiv formularul de înscriere. În această etapă se încarcă și documentele justificative cerute de autorități (inclusiv raportul de expertiză contabilă sau raportul de audit, în baza căruia se stabilește cuantumul grantului). Potrivit procedurii din ordinul de ministru, înscrierile se pot face timp de 22 de zile calendaristice (încep azi la ora 10:00 și se încheie la ora 20:00 în ziua de 20 iulie), dar perioada va putea fi prelungită dacă fondurile nu se epuizează la termen.
3. Atenție la comunicările venite prin aplicație (și pe e-mail). Ulterior înscrierii, solicitanții primesc un mesaj automat de confirmare și numărul de identificare aferent (numărul RUE). Totodată, aceștia pot primi și transmite documente prin intermediul aceleiași aplicații puse la dispoziție de minister. Orice comunicare venită de la autorități în aplicație este notificată prin transmiterea unui e-mail pe adresa folosită la înscriere de către solicitanți.
4. Evaluarea și contractarea. Așa cum reiese din legislația schemei de ajutor de stat, evaluarea și contractarea se fac în ordinea completării formularului de înscriere, adică în funcție de numărul RUE. După încheierea înscrierilor și după evaluarea dosarelor depuse, prin aplicație se transmite, către firmele acceptate, contractul de finanțare. Documentul trebuie descărcat, semnat electronic și reîncărcat în aplicație în maximum zece zile de la primire (sau, cel târziu, până la 31 decembrie 2021). Ulterior, contractul este semnat și de autorități și apoi reîncărcat în aplicație.
5. Plata granturilor. Schema de ajutor de stat se derulează până la 31 decembrie 2021, iar plata sumelor se face cel târziu până la data de 30 iunie 2022 (după ce ambele părți au semnat contractul de finanțare). Totuși, dacă cererile depuse depășesc bugetul disponibil, banii sunt împărțiți în așa fel încât fiecare solicitant acceptat să primească ajutorul statului, reiese din legislația schemei. Plățile se fac fie prin intermediul unei bănci comerciale alese la momentul înscrierii (dintre cele acceptate în program), fie prin intermediului contului de la Trezorerie.
6. Atenție la perioada de monitorizare. Ulterior încasării granturilor intervine perioada de monitorizare. În cadrul acesteia pot fi făcute controale la beneficiari și sunt situații în care autoritățile pot decide să ceară banii înapoi, plus dobândă, dacă se găsesc probleme.
Comentarii articol (0)